
Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România
Numărul 29, 18-24 octombrie 2016 » Direct de la sursă
Zece studenți din România pot beneficia, în cursul anului universitar 2016-2017, de câte o bursă de excelență din partea Telekom Romania în cadrul programului „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Valoarea fiecăreia dintre acestea este de 11.250 lei, acordată în tranșe lunare pe durata anului universitar curent. Programul „Bursele Telekom” intenționează să identifice tineri cu potențial de lideri, pasionați de domeniul pe care și l-au ales pentru studii, cu rezultate școlare foarte bune și obiective de carieră foarte clare, care s-au făcut remarcați prin proiecte extracurriculare și activități de voluntariat.
Ca și la edițiile anterioare, selecția beneficiarilor celor 10 burse se va face în două etape: depunerea dosarelor și susținerea interviurilor. Candidații eligibili sunt studenții cu vârsta maximă de 30 de ani, înscriși în anul I de studiu la cursurile la zi ale unei instituții acreditate de învățământ superior de stat din România. Depunerea dosarelor va avea loc până la 10 noiembrie inclusiv, conform termenilor și condițiilor din regulamentul de participare disponibil pe burseletelekom.ro.
În intervalul 21-22 noiembrie se vor desfășura interviurile cu cei 20 de finaliști aleși în prima etapă în urma cărora vor fi selectați cei 10 câștigători ai ediției 2016 a programului, care vor fi anuntați pe data de 25 noiembrie. Anul acesta, alături de cele 10 burse oferite, vor fi acordate încă cinci premii speciale, pentru următorii clasați, în funcție de punctajul obținut în urma interviurilor. De la inițierea programului și până în prezent, peste 2400 de tineri s-au înscris în competiție, 95 dintre aceștia beneficiind de sprijin financiar din partea Telekom România.
Tradițiile trec cu succes „testele” timpului și spațiului
București, pol european și mondial al securității cibernetice
Farmecul de neegalat al anilor de studenție
În urmă cu 110 ani, Henri Coandă a scris istorie: primul zbor al unui avion cu reacție
Adaptarea la vremuri și capacitatea de a birui dificultățile
Târgul de Carte Gaudeamus a rămas vizibil și atractiv
Nimic nu poate înlocui călătoriile, dar soluții parțiale există
Ziua Internațională a Internetului – pledoarie pentru armonizarea „spațiului virtual” cu „spațiul vital”