CE monitorizează punctele forte și provocările competitivității din UE

CE monitorizează punctele forte și provocările competitivității din UE

Numărul 7, 21-27 feb. 2024  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a publicat noul Raport anual privind piața unică și competitivitatea. „Raportul detaliază punctele forte și provocările competitivității din piața unică europeană, urmărind evoluțiile anuale în conformitate cu cei nouă factori determinanți ai competitivității identificați în Comunicarea UE din 2023 privind competitivitatea pe termen lung. Ei sunt reprezentați de funcționarea pieței unice, accesul la capitalul privat, investițiile publice și infrastructura, cercetarea și inovarea, energia, circularitatea, digitalizarea, învățământul și competențele, precum comerțul și autonomia strategică deschisă. Comunicarea din 2023 a stabilit un set de indicatori esențiali în materie de performanță care să servească drept tablou de bord al progreselor înregistrate în ceea ce privește acești factori determinanți. Deși este prea devreme pentru a stabili tendințe stabile, raportul menționează că 9 indicatori esențiali în materie de performanță s-au îmbunătățit, iar 5 au regresat; 3 sunt stabili, iar 2 nu dispun încă de date noi”, se menționează într-un comunicat al Executivului comunitar.

Raportul reamintește că piața unică europeană este una dintre cele mai mari piețe integrate din lume și că stimulează economia UE printr-o rezervă mare de cerere, prin surse de aprovizionare diversificate, oportunități de inovare și extindere a producției, drepturi sociale solide și condiții de muncă echitabile, servind totodată drept pârghie geopolitică. El evidențiază necesitatea de a intensifica acțiunile vizând respectarea normelor convenite și de a simplifica punerea lor în aplicare.

În ceea ce privește investițiile, raportul concluzionează că investițiile publice s-au redresat după nivelurile mici ulterioare crizei financiare, parțial datorită Mecanismului de redresare și reziliență, în timp ce investițiile private rămân la nivel mare. Pentru a spori disponibilitatea finanțării prin capital de risc speculativ și prin capital de risc vizând întreprinderi nou înființate promițătoare și pentru a dezvolta întreprinderile inovatoare, raportul recomandă consolidarea în continuare a uniunii piețelor de capital, pe baza inițiativelor deja aprobate începând din 2020. În plus, el evidențiază achizițiile publice ca instrument de sprijinire a tranziției noastre verzi și a celei digitale într-un mod strategic.

Deși prețurile mari la energie rămân o provocare, raportul indică măsuri importante luate în ultimii ani pentru a actualiza setul de instrumente al politicii energetice a UE și pentru a sprijini producția din UE bazată pe tehnologii curate.

Raportul menționează, în plus, că UE este o putere comercială majoră, reprezentând 16% din exporturile mondiale și că activitățile comerciale continuă să reprezintă o sursă de competitivitate. El evidențiază, de asemenea, necesitatea de a apăra condițiile de concurență echitabile și de a proteja securitatea noastră economică.

Raportul anual privind piața unică și competitivitatea – întocmit în baza raportării anuale introduse de Comisie în 2020 și în formatul său din 2024 ca răspuns la o solicitare din partea Consiliului European – oferă o bază pentru discuții în cadrul Parlamentului European, al Consiliului European și al Consiliului Uniunii Europene cu privire la modalitățile de promovare a agendei UE vizând piața unică și competitivitatea în această primăvară.

Totodată, Comisia a publicat câteva documente care completează Raportul anual privind piața unică și competitivitatea:

Două documente de lucru ale serviciilor Comisiei, dintre care primul prezintă, printre altele, informații detaliate suplimentare privind indicatorii esențiali în materie de performanță pentru competitivitate. Celălalt prezintă constatările „Monitorului european al ecosistemelor industriale” privind tranziția verde și cea digitală la nivelul ecosistemelor industriale individuale;

Tabloul de bord privind piața unică și competitivitatea din 2024 oferă o gamă largă de date suplimentare privind integrarea pieței unice. Tabloul de bord se axează pe progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației UE, pe condițiile comerciale generale, pe integrarea pieței unice și pe alte obiective de politică majore, cum ar fi creșterea economică și crearea de locuri de muncă, reziliența, economia digitală și cea verde;

Raportul Grupului operativ pentru asigurarea respectării normelor privind piața unică (SMET) vizând perioada 2022 – 2023. Acest raport anual evidențiază activitatea SMET, în cadrul căreia Comisia și statele membre colaborează pentru a elimina barierele nejustificate din piața unică, cum ar fi controalele impuse profesioniștilor, barierele în calea autorizării energiei din surse regenerabile și sarcinile administrative ale furnizorilor de servicii transfrontaliere.

Raportul anual privind piața unică și competitivitatea răspunde solicitării Consiliului European din martie 2023 de a monitoriza situația pieței unice și a competitivității Europei. El se bazează pe rapoartele anuale anterioare privind piața unică, astfel cum s-a prevăzut pentru prima dată în Strategia industrială a UE din 2020. În ceea ce privește etapele următoare, Consiliul European din iunie 2023 a anunțat planul său de a organiza prima evaluare anuală a progreselor înregistrate în ceea ce privește consolidarea competitivității Uniunii și creșterea productivității și a creșterii ei economice în cadrul reuniunii sale din martie 2024. 

Tabloul de bord al pieței unice a fost publicat pentru prima dată în 1997 și a fost creat inițial pentru a evalua performanța statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a acquis-ului privind piața unică. El a fost extins de-a lungul timpului pentru a cuprinde utilizarea instrumentelor conexe în materie de guvernanță. Anul acesta, el include noi indicatori de competitivitate, în conformitate cu Comunicarea privind competitivitatea pe termen lung.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.