CE: Primele aplicații de depistare a contacților și de avertizare au fost legate la sistemul gateway de interoperabilitate al UE

CE: Primele aplicații de depistare a contacților și de avertizare au fost legate la sistemul gateway de interoperabilitate al UE

Telex » Știri 21 octombrie 2020  

Pentru a valorifica întregul potențial al aplicațiilor de depistare a contacților și de avertizare în vederea întreruperii lanțului de infectare cu coronavirus la nivel transfrontalier și a salva vieți, Comisia Europeană (CE), la invitația statelor membre ale UE, a instituit la nivelul întregii UE un sistem care să asigure interoperabilitatea – un așa-numit „gateway”. După încheierea cu succes a fazei-pilot, sistemul a intrat în funcțiune odată cu conectarea prin intermediul acestui serviciu a primului set de aplicații naționale: aplicația Corona-Warn-App a Germaniei, aplicația COVID Tracker a Irlandei și aplicația immuni a Italiei. În total, aceste aplicații au fost descărcate de aproximativ 30 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă două treimi din numărul total de aplicații descărcate în UE, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.

„Aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare pot completa în mod eficient alte măsuri, cum ar fi testarea pe scară mai largă și depistarea manuală a contacților. În contextul în care numărul de cazuri de infectări este din nou în creștere, aceste aplicații pot avea o contribuție importantă la întreruperea lanțurilor de transmisie. Atunci când funcționează la nivel transfrontalier, aceste aplicații sunt instrumente și mai puternice. Sistemul de gateway care intră în funcțiune acum este un pas important în activitatea noastră și îi invit pe cetățeni să utilizeze aceste aplicații, pentru a se proteja unii pe alții”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară. 

În lupta împotriva coronavirusului, majoritatea statelor membre au decis să lanseze aplicații de depistare a contacților și de avertizare. În total, 20 aplicații care au la bază sisteme descentralizate pot fi interoperabile prin serviciul de gateway. Aplicațiile pot fi legate la gateway în baza unui protocol care prevede mai multe teste și verificări și pentru fiecare aplicație trebuie emisă o actualizare. Săptămâna viitoare va fi legată a doua serie de aplicații. Se estimează că atunci vor fi legate aplicația eRouška a Cehiei, aplicația smitte stop a Danemarcei, aplicația Apturi COVID a Letoniei și aplicația Radar Covid a Spaniei, urmând ca în luna noiembrie să fie legate la sistem și alte aplicații. Pentru o privire de ansamblu asupra statelor membre participante se poate consulta pagina web special creată în acest sens.

Gateway-ul asigură faptul că aplicațiile funcționează fără probleme la nivel transfrontalier. Prin urmare, utilizatorii vor trebui să instaleze o singură aplicație și, atunci când călătoresc într-o altă țară europeană participantă, vor putea, în continuare, să fie informați cu privire la contacți și să primească avertizări, indiferent dacă se află în țara lor de origine sau în străinătate. Serverul gateway păstrează nivelul datelor comunicate la minimul necesar. Acesta va primi și va transmite în mod eficient identificatorii arbitrari între aplicațiile naționale. Gateway-ul nu va trata nicio altă informație în afară de cheile arbitrare, generate de aplicații: informațiile sunt pseudonimizate, criptate, menținute la minimumul necesar și stocate numai atât timp cât este necesar pentru depistarea infecțiilor. Nu este posibilă identificarea unei persoane anume și nici localizarea dispozitivelor sau urmărirea deplasării dispozitivelor.

Gateway-ul a fost instituit în urma acordului statelor membre cu privire la specificațiile tehnice ale acestuia care să asigure schimbul sigur de informații între serverele back-end ale aplicațiilor naționale de depistare a contacților și de avertizare în baza unei arhitecturi descentralizate. Sistemul va fi exploatat de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.