CE propune transformarea economiei și a societății UE în vederea atingerii obiectivelor ambițioase în materie de climă

CE propune transformarea economiei și a societății UE în vederea atingerii obiectivelor ambițioase în materie de climă

Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021  »  Document

Comisia Europeană (CE) a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Pachetul de propuneri vizează politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării. Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european. Prin aceste propuneri, Comisia prezintă instrumentele legislative care ne vor ajuta să atingem obiectivele convenite în Legea europeană a climei și să ne transformăm în mod fundamental economia și societățile pentru a avea parte de un viitor echitabil, verde și prosper”, se menționează în comunicat.

Noile propuneri vor permite UE să realizeze accelerarea necesară a ritmului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în următorul deceniu. Ele prevăd: aplicarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii în noi sectoare și înăsprirea sistemului existent al UE de comercializare a certificatelor de emisii; utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie; asigurarea unei mai mari eficiențe energetice; implementarea mai rapidă a modurilor de transport cu emisii scăzute și a infrastructurii și a combustibililor de care depind aceste moduri de transport; alinierea politicilor fiscale la obiectivele Pactului verde european; măsuri menite să împiedice relocarea emisiilor de dioxid de carbon și instrumente pentru conservarea și consolidarea absorbanților noștri naturali de carbon.

Plantarea a trei miliarde de copaci în întreaga Europă până în 2030

Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) stabilește un preț pentru emisiile de carbon și reduce în fiecare an plafonul emisiilor din anumite sectoare economice. În ultimii 16 ani, acesta a contribuit la reducerea cu 42,6% a emisiilor provenite din producția de energie electrică și a celor generate de industriile mari consumatoare de energie. Acum, CE propune ca plafonul global al emisiilor să fie redus mai mult, iar rata anuală de reducere a emisiilor să fie majorată. Comisia propune, de asemenea, eliminarea treptată a alocărilor cu titlu gratuit de certificate de emisii pentru sectorul aviației și alinierea la Schema mondială de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA) și includerea pentru prima dată a emisiilor generate de transportul maritim în EU ETS. Pentru a remedia lipsa reducerilor de emisii în sectorul transportului rutier și al clădirilor, se instituie un nou sistem separat de comercializare a certificatelor de emisii pentru distribuția combustibililor destinați transportului rutier și pentru clădiri. Comisia propune, de asemenea, majorarea pachetului financiar al Fondului pentru inovare și al Fondului pentru modernizare.

♦ În completarea cheltuielilor substanțiale prevăzute în bugetul UE pentru acțiunile climatice, statele membre ar trebui să canalizeze integral veniturile provenite din comercializarea certificatelor de emisii către proiecte din domeniul climei și al energiei. O parte dintre veniturile generate de noul sistem aplicabil în transportul rutier și în sectorul clădirilor ar trebui alocată către acțiuni de atenuare a eventualului impactul social al acestei măsuri asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor și a utilizatorilor mijloacelor de transport;

Regulamentul privind partajarea eforturilor prevede pentru fiecare stat membru obiective mai ambițioase de reducere a emisiilor în sectoarele clădirilor, transportului rutier și transportului pe căile maritime interne, agriculturii, deșeurilor și micii industrii. Aceste obiective sunt fixate ținându-se cont de situația inițială și de capacitățile diferite ale fiecărui stat membru și se bazează pe PIB-ul pe locuitor, ajustat astfel încât să se asigure eficiența costurilor;

♦ Statele membre au, de asemenea, responsabilitatea solidară de a elimina emisiile de dioxid de carbon din atmosferă, iar Regulamentul privind exploatarea terenurilor, silvicultura și agricultura stabilește în acest sens un obiectiv general al UE în materie de eliminare a dioxidului de carbon prin absorbanți naturali, corespunzând unui volum de 310 milioane tone de emisii de CO2 până în 2030. Obiectivele naționale de reducere a emisiilor prevăd obligația statelor membre de a proteja absorbanții de carbon și de a consolida rolul acestora, astfel încât obiectivul să poată fi atins. Până în 2035, UE ar trebui să își propună să atingă neutralitatea climatică în sectoarele exploatării terenurilor, silviculturii și agriculturii, inclusiv în ceea ce privește emisiile agricole, altele decât cele de CO2, cum ar fi cele generate de utilizarea îngrășămintelor și de creșterea animalelor. Strategia UE pentru păduri își propune să amelioreze calitatea, cantitatea și reziliența pădurilor din UE. Strategia sprijină silvicultorii și bioeconomia forestieră, punând în același timp accentul pe exploatarea forestieră durabilă și utilizarea durabilă a biomasei, precum și pe conservarea biodiversității. Strategia include, de asemenea, un plan de plantare a trei miliarde de copaci în întreaga Europă până în 2030;

♦ Întrucât producția și utilizarea energiei reprezintă 75% din emisiile UE, este esențial să se accelereze tranziția către un sistem energetic mai verde. Directiva privind energia din surse regenerabile va stabili un obiectiv mai ambițios, respectiv ca 40% din energia UE să fie produsă din surse regenerabile până în 2030. Toate statele membre vor contribui la acest obiectiv și sunt propuse ținte specifice pentru utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor, pentru sistemele de încălzire și răcire, în clădiri și în industrie. În vederea atingerii obiectivelor climatice și de mediu ale Uniunii, sunt consolidate criteriile de durabilitate pentru utilizarea bioenergiei, iar statele membre trebuie să elaboreze scheme de sprijin pentru bioenergie care să respecte principiul utilizării în cascadă a biomasei lemnoase;

♦ Pentru a diminua consumul total de energie, a reduce emisiile și a combate sărăcia energetică, Directiva privind eficiența energetică va stabili un obiectiv anual obligatoriu mai ambițios pentru reducerea consumului de energie la nivelul UE. Aceasta va ghida modul în care sunt stabilite contribuțiile naționale și va impune statelor membre o țintă obligatorie anuală în materie de economisire a energiei aproape dublă față de cea din prezent. Sectorul public va trebui să renoveze 3% din clădirile proprii în fiecare an pentru a impulsiona valul de renovări, a crea locuri de muncă și a reduce consumul de energie și costurile pentru contribuabili;

Toate autoturismele noi care vor fi înmatriculate începând cu 2035 vor avea emisii zero

♦ Trebuie să se recurgă la o combinație de măsuri pentru a se aborda problema creșterii emisiilor în transportul rutier, în plus față de comercializarea certificatelor de emisii. Stabilirea unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2 provenite de la automobile și camionete va accelera tranziția către o mobilitate cu emisii zero prin impunerea obligației ca nivelul mediu al emisiilor automobilelor noi să scadă cu 55% în 2030 și cu 100% în 2035, comparativ cu nivelurile din 2021. Prin urmare, toate autoturismele noi care vor fi înmatriculate începând cu 2035 vor avea emisii zero. Pentru a garanta faptul că, oriunde în Europa, conducătorii auto își vor putea încărca sau alimenta vehiculele de la o rețea fiabilă, Regulamentul revizuit privind infrastructura pentru combustibili alternativi va impune statelor membre obligația să extindă capacitatea de încărcare, aliniind-o la volumul vânzărilor de automobile cu emisii zero, și să instaleze stații de încărcare și alimentare la intervale regulate pe autostrăzile principale: la fiecare 60 km pentru încărcarea cu energie electrică și la fiecare 150 km pentru realimentarea cu hidrogen;

♦ Combustibilii folosiți în aviație și în transportul maritim sunt surse importante de poluare și necesită, de asemenea, acțiuni specifice, în plus față de comercializarea certificatelor de emisii. Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi prevede că aeronavele și navele trebuie să aibă acces la sisteme de aprovizionare cu electricitate curată în principalele porturi și aeroporturiInițiativa ReFuelEU în domeniul aviației îi va obliga pe furnizorii de combustibili să folosească combustibili amestecați într-o proporție tot mai mare cu combustibili durabili pentru alimentarea avioanelor cu reacție în aeroporturile din UE, inclusiv combustibili sintetici cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cunoscuți sub denumirea de e-combustibili. În mod similar, inițiativa FuelEU în domeniul maritim va stimula utilizarea pe scară largă a combustibililor maritimi durabili și a tehnologiilor cu emisii zero prin stabilirea unei limite maxime privind conținutul de gaze cu efect de seră al energiei utilizate de navele care fac escală în porturile europene;

♦ Sistemul de impozitare a produselor energetice trebuie să protejeze și să îmbunătățească piața unică și să sprijine tranziția verde prin stabilirea stimulentelor adecvate. O revizuire a Directivei privind impozitarea energiei propune alinierea impozitării produselor energetice la politicile UE în domeniul energiei și al climei, promovând tehnologiile curate și eliminând practicile perimate, precum aplicarea de scutiri de taxe și de cote reduse de impozitare, practici care încurajează în prezent utilizarea combustibililor fosili. Noile norme vizează reducerea efectelor dăunătoare ale concurenței fiscale în domeniul energiei, contribuind la asigurarea de venituri stabile pentru statele membre din taxele verzi, care sunt mai puțin dăunătoare pentru creștere decât impozitele pe veniturile din muncă;

♦ Nu în ultimul rând, un nou mecanism de ajustare la frontieră în funcție de prețul carbonului va stabili un preț pentru emisiile de carbon, care se va aplica la importul unei game specifice de produse, astfel încât să existe siguranța că acțiunile ambițioase adoptate în Europa în domeniul climei nu conduc la relocarea emisiilor de dioxid de carbon în alte părți ale lumii. Acest lucru va garanta faptul că reducerea emisiilor la nivel european contribuie la o scădere globală a emisiilor, în loc să deplaseze producția cu emisii ridicate de dioxid de carbon în afara Europei. Scopul urmărit este și de a încuraja luarea unor măsuri similare în sectoarele industriale din afara UE și de către partenerii internaționali ai Uniunii.

Toate aceste propuneri sunt interconectate și complementare.

Un nou Fond social pentru climă

În timp ce, pe termen mediu și lung, beneficiile politicilor UE în domeniul climei contrabalansează în mod clar costurile acestei tranziții, politicile climatice riscă să exercite pe termen scurt o presiune suplimentară asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor și a utilizatorilor de mijloace de transport. Prin urmare, modul în care sunt concepute politicile din acest pachet asigură o repartizare echitabilă a costurilor legate de combaterea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

În plus, instrumentele de tarifare a carbonului generează venituri care pot fi reinvestite pentru a stimula inovarea, creșterea economică și investițiile în tehnologii curate. Se propune instituirea unui nou Fond social pentru climă, care să ofere finanțare specifică statelor membre pentru a-i ajuta pe cetățeni să își finanțeze investițiile în eficiența energetică, pentru achiziționarea de noi sisteme de încălzire și răcire și într-o mobilitate mai puțin poluantă. Fondul social pentru climă ar urma să fie finanțat din bugetul UE, utilizând 25% din veniturile care se preconizează că vor fi obținute din comercializarea certificatelor de emisii pentru clădiri și pentru combustibilii destinați transportului rutier. Fondul va pune la dispoziția statelor membre 72,2 miliarde euro pentru perioada 2025 – 2032, printr-o modificare specifică a cadrului financiar multianual. Incluzând și propunerea de a completa această finanțare cu contribuții echivalente din partea statelor membre, Fondul ar urma să mobilizeze 144,4 miliarde euro pentru o tranziție echitabilă din punct de vedere social.

„A trece acum la acțiune pentru a proteja populația și planeta prezintă beneficii clare: un aer mai curat, orașe mai răcoroase și mai verzi, cetățeni mai sănătoși, un consum mai scăzut și facturi mai mici la energie, locuri de muncă europene, tehnologii și oportunități pentru industria europeană, mai mult spațiu pentru natură și o planetă mai sănătoasă pentru generațiile viitoare. Provocarea principală a tranziției verzi a Europei este de a asigura faptul că beneficiile și oportunitățile pe care le oferă sunt accesibile tuturor, cât mai rapid și mai echitabil posibil”, precizează CE.

Context. Pactul verde european, prezentat de CE la 11 decembrie 2019, stabilește obiectivul ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Legea europeană a climei, care intră în vigoare luna aceasta, consacră în legislația obligatorie angajamentul UE față de neutralitatea climatică și obiectivul intermediar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Grație legislației UE existente în domeniul climei și al energiei, emisiile de gaze cu efect de seră ale UE au scăzut deja cu 24% față de 1990, în timp ce economia UE a crescut cu peste 60% în aceeași perioadă, decuplând creșterea de emisii. Acest cadru legislativ care și-a dovedit eficacitatea stă la baza noului pachet legislativ.

Comisia a realizat evaluări ample ale impactului înainte de a prezenta aceste propuneri pentru a analiza oportunitățile și costurile tranziției verzi. În septembrie 2020, o evaluare cuprinzătoare a impactului a stat la baza propunerii CE de a majora obiectivul UE de reducere a emisiilor nete pentru 2030 la cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990. S-a demonstrat în acest fel că acest obiectiv este nu numai realizabil, ci și benefic. Noile propuneri legislative sunt susținute de evaluări detaliate ale impactului și iau în considerare relația de interdependență cu alte documente din pachet.

Bugetul pe termen lung al UE pentru următorii șapte ani va sprijini tranziția verde. Un procentaj de 30% din programele din cadrul financiar multianual 2021 – 2027, înglobând 2000 miliarde euro, și din programul NextGenerationEU este destinat sprijinirii acțiunilor climatice; un procentaj de 37% din cele 723,8 miliarde euro (în prețuri curente) ale Mecanismului de redresare și reziliență, care va finanța programele naționale de redresare ale statelor membre în cadrul NextGenerationEU, este alocat acțiunilor climatice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.