CE propune un nou regulament pentru a limita denaturările cauzate de subvențiile străine în cadrul pieței unice

CE propune un nou regulament pentru a limita denaturările cauzate de subvențiile străine în cadrul pieței unice

Telex » Știri 6 mai 2021  

Comisia Europeană (CE) a propus un nou instrument menit să abordeze potențialele efecte de denaturare cauzate de subvențiile străine în cadrul pieței unice, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. „Propunerea legislativă prezentată a fost elaborată în urma adoptării cărții albe în iunie 2020 și a organizării unui amplu proces de consultare cu părțile interesate. Scopul său este de a elimina o lacună în materie de reglementare care afectează piața unică. În prezent, subvențiile acordate de guvernele țărilor terțe nu fac în mare măsură obiectul unui control, în timp ce subvențiile acordate de statele membre sunt atent analizate. Noul instrument este conceput pentru a aborda în mod eficace subvențiile străine care cauzează denaturări și afectează condițiile de concurență echitabile din cadrul pieței unice în orice situație de pe piață. De asemenea, noul instrument este un element-cheie pentru realizarea Strategiei industriale a UE, a cărei versiune actualizată a fost adoptată tot acum, prin promovarea unei piețe unice echitabile și competitive, stabilind astfel condițiile de care industria europeană are nevoie pentru a prospera”, se menționează în comunicat.

Normele UE privind concurența, achizițiile publice și instrumentele de apărare comercială joacă un rol important în asigurarea unor condiții echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în cadrul pieței unice. Însă niciunul dintre aceste instrumente nu se aplică subvențiilor străine care le oferă beneficiarilor lor un avantaj inechitabil atunci când achiziționează întreprinderi din UE, participă la achiziții publice în UE sau desfășoară alte activități comerciale în UE. Astfel de subvenții străine pot lua diferite forme, cum ar fi împrumuturile cu dobândă zero și alte tipuri de finanțare sub cost, garanțiile de stat nelimitate, acordurile cu taxe zero sau granturile directe.

Noua propunere a CE este însoțită de un raport de evaluare a impactului, care explică în detaliu raționamentul care stă la baza regulamentului propus și descrie o serie de situații în care subvențiile străine pot provoca denaturări în cadrul pieței unice.

În temeiul regulamentului propus, CE va avea competența de a investiga contribuțiile financiare acordate de autoritățile publice ale unei țări terțe în beneficiul întreprinderilor care desfășoară o activitate economică în UE și de a remedia efectele de denaturare ale acestor contribuții, după caz.

În acest context, în regulament se propune introducerea a trei instrumente, două bazate pe notificare și un instrument general de investigare a pieței:

un instrument bazat pe notificare având ca scop investigarea concentrărilor care implică o contribuție financiară din partea unui guvern al unei țări terțe, în cazul în care cifra de afaceri din UE a întreprinderii care urmează să fie achiziționată (sau cel puțin a uneia dintre părțile care participă la concentrare) este de minimum 500 milioane euro, iar contribuția financiară străină este de cel puțin 50 milioane euro;

un instrument bazat pe notificare având ca scop investigarea ofertelor din cadrul procedurilor de achiziții publice care implică o contribuție financiară din partea unui guvern al unei țări terțe, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziții publice este de minimum 250 milioane euro, și

un instrument având ca scop investigarea tuturor celorlalte situații de pe piață, precum și investigarea concentrărilor și a achizițiilor publice cu o valoare mai redusă, în cazul cărora Comisia va putea deschide investigații din proprie inițiativă (ex officio) și va putea solicita notificări ad-hoc.

În ceea ce privește cele două instrumente bazate pe notificare, achizitorul sau ofertantul va trebui să notifice ex ante orice contribuție financiară primită de la un guvern al unei țări terțe în legătură cu concentrările sau achizițiile publice care ating pragurile stabilite. Concentrarea în cauză nu va putea fi finalizată, iar ofertantul investigat nu va putea primi contractul înainte ca notificarea să fie analizată de către CE. Sunt prevăzute termene obligatorii pentru adoptarea deciziei de către CE.

În temeiul regulamentului propus, în cazul în care o întreprindere nu respectă obligația de a notifica o concentrare subvenționată sau o contribuție financiară primită în cadrul unei proceduri de achiziții publice care atinge pragurile stabilite, CE poate să impună amenzi și să analizeze tranzacția ca și cum aceasta ar fi fost notificată.

Pe de altă parte, instrumentul general de investigare a pieței îi va permite Comisiei să investigheze și alte tipuri de situații de pe piață, cum ar fi investițiile de tip greenfield sau concentrările și achizițiile publice care nu ating pragurile stabilite, atunci când suspectează că este posibil să se fi acordat o subvenție străină. În aceste cazuri, Comisia va putea să deschidă investigații din proprie inițiativă (ex officio) și să solicite notificări ad hoc.

Pe baza feedback-ului primit cu privire la cartea albă, asigurarea respectării regulamentului îi va reveni exclusiv Comisiei, astfel încât să se asigure aplicarea uniformă a acestuia în întreaga UE. În cazul în care stabilește că există o subvenție străină și că aceasta denaturează concurența, CE va lua în considerare, dacă acest lucru se justifică, posibilele efecte pozitive ale subvenției străine și le va pune în balanță cu efectele negative cauzate de denaturare.

Atunci când efectele negative le depășesc pe cele pozitive, CE va avea competența de a impune măsuri reparatorii sau de a accepta angajamente asumate de întreprinderile în cauză pentru a remedia denaturarea.

Măsuri reparatorii și angajamente. În ceea ce privește măsurile reparatorii și angajamentele, regulamentul propus include o serie de măsuri corective structurale sau comportamentale, cum ar fi cesionarea anumitor active sau interzicerea anumitor comportamente pe piață. În cazul tranzacțiilor notificate, Comisia va avea, de asemenea, competența de a interzice achiziția subvenționată sau atribuirea contractului de achiziții publice ofertantului subvenționat.

Parlamentul European și statele membre vor discuta propunerea CE în cadrul procedurii legislative ordinare, în vederea adoptării textului final al regulamentului. De asemenea, propunerea va face obiectul unei consultări publice, care va fi deschisă timp de opt săptămâni. Odată adoptat, regulamentul va fi direct aplicabil în întreaga UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.