
CEC Bank îmbunătățește condițiile de contractare a finanțării IMM-urilor
Telex » Știri
9 noiembrie 2016
CEC Bank și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) au perfectat un act adițional la Convenția de colaborare în cadrul Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri, prin care se flexibilizează condițiile de derulare a programului. Convenția de colaborare, încheiată în ianuarie 2014 între CEC Bank și Agenția Executivă pentru derularea Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri, are ca scop susținerea prin credite de investiții a beneficiarilor IMM-uri eligibili, fondurile programului fiind asigurate în proporție de 70% din contribuția elvețiană și 30% din fonduri CEC Bank. Domeniile de activitate eligibile, finanțabile în cadrul programului sunt producția, serviciile medicale, turismul, comercializarea sistemelor/echipamentelor specifice economisirii de energie și a celor care utilizează resurse regenerabile pentru eficientizarea propriei activități. Prin actul adițional la Convenția de colaborare semnat s-a procedat la majorarea plafonului finanțării unui client până la suma de maximum 550.000 lei, respectiv la extinderea domeniilor de activitate eligibile prin includerea sectoarelor IT&C și transporturi. Potrivit reprezentanților CEC Bank, finanțările se acordă în condiții de cost avantajoase, respectiv o rată a dobânzii ROBOR 6M + 1 p.p. și un singur comision de administrare de 0,50% din valoarea creditului, perceput la utilizarea acestuia. (Al.R.)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere