CECCAR Bacău: Noii membri ai filialei au depus jurământul
Numărul 47, 12-18 dec. 2017 » Agenda CECCAR
Noii experți contabili și contabili autorizați ai Filialei CECCAR Bacău, absolvenți ai stagiului, au depus jurământul profesional în cadrul unei ceremonii organizate de filială la 10 decembrie.
Marcel Bulinschi, președintele filialei, Constantin Păstrăv, directorul executiv, și Sebastian Popa, președintele Comisiei de disciplină, împreună cu reprezentanți ai unor societăți de profil de la nivel local – experți contabili cu vastă experiență, le-au urat bun venit în profesie noilor membri și le-au reamintit acestora importanța serviciilor pe care profesia le pune în slujba interesului public.
Mesajul absolvenților către profesorii lor și către conducerea filialei a fost transmis de Radu Octavian Andrian, iar actuala promoție a înmânat „cheia CECCAR” colegilor care vor absolvi cursurile de stagiari anul viitor.
Mesajul transmis de cei experimentați noilor profesioniști contabili a subliniat numeroasele provocări pe care le vor întâlni de-a lungul carierei, care, însă, vor aduce satisfacții pe măsură ce vor fi depășite. De asemenea, s-a evidențiat faptul că respectarea standardelor profesionale este condiția sine qua non a moralității, a eticii în profesia contabilă.
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea
Festivalul Internațional Shakespeare. Din nou, Craiova la superlativ
Festivalul Filmului European. A șaptea artă, la superlativ
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”