CECCAR Brașov: Aspectele tehnice privind completarea Declarației unice, discutate de membrii filialei cu reprezentanți ai AJFP
Numărul 7, 26 febr. - 4 mar. 2019 » Agenda CECCAR
La începutul acestei luni, aproximativ o sută de experți contabili și contabili autorizați din județul Brașov au participat la o întâlnire de lucru găzduită de filiala CECCAR, dedicată prezentării noutăților legislative de interes pentru profesie.
Invitați speciali la reuniunea profesională au fost reprezentanții Serviciului Asistență contribuabili din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Brașov.
Tema principală a discuțiilor dintre specialiștii Fiscului și profesioniștii contabili brașoveni a fost modul de completare și de depunere a Declarației unice, delegații AJFP prezentându-le membrilor filialei și aspecte privind înregistrarea contribuabililor în Spațiul privat virtual, serviciul gratuit pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor în legătură cu situaţia financiară sau fiscală.
Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Termenul de depunere a formularului în acest an este 15 martie, inclusiv.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”