CECCAR Dolj: Seminar de fiscalitate, în colaborare cu AJFP, pentru discutarea aspectelor tehnice care necesitau clarificări
Numărul 12, 2-8 aprilie 2019 » Agenda CECCAR
Miercuri, 27 martie a.c., Filiala CECCAR Dolj a organizat un seminar pe teme fiscale la care, alături de experți contabili, contabili autorizați și stagiari, au participat și reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP): Camelia Elisa Cioroianu, consilier al Serviciului Asistență, și Georgeta Radu, inspector superior.
Tema principală a discuțiilor dintre specialiștii Fiscului și profesioniștii contabili din județul Dolj a fost modul de completare și de depunere a Declarației unice, delegații AJFP soluționând cu acest prilej diferite aspecte tehnice care necesitau clarificări.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului (OUG) nr. 14/2019, termenul de 15 martie 2019 prevăzut pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se prorogă până la data de 31 iulie 2019, inclusiv. Totodată, termenul de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii pentru anul 2018 se prorogă până la data de 31 iulie 2019.
Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală