
CECCAR Ialomița: Seminar pe tema transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat
Numărul 47, 12-18 dec. 2017 » Agenda CECCAR
O modificare legislativă recentă a fost subiectul seminarului organizat de Filiala Ialomița a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România la începutul acestei luni, mai exact transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
Aurelia State, șef serviciu în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, a discutat cu membrii filialei CECCAR despre schimbările ce vor avea loc la nivelul societăților ca urmare a transferului contribuțiilor sociale, incluzând aici și obligația legală de inițiere a proceselor de negociere angajator-angajat.
Această modificare este importantă pentru activitatea desfășurată de experții contabili, dat fiind faptul că aceștia asigură, printre altele, consultanță în gestiune financiară și în contabilitate, managementul riscurilor persoanelor juridice, asistență de specialitate pentru înființarea/reorganizarea societăților, întocmirea și semnarea situațiilor financiare, organizarea, conducerea, ținerea, verificarea și supravegherea contabilității, evidența electronică a personalului, salarizare etc.
Vacanța la muzeu, o inspirată și atractivă invitație sub trei evocări: „Nostalgie. Amintire. Regăsire”
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureștean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanți la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă