CECCAR Vaslui: Reglementările fiscale privind aparatele de marcat electronice fiscale și modalități de stingere a obligațiilor fiscale. Întâlnire a profesioniștilor contabili din județ cu specialiști ai AJFP
Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018 » Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Vaslui a organizat, la data de 24 septembrie a.c., o întâlnire a membrilor, experți contabili și contabili autorizați, cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP).
Întâlnirea, desfășurată în sala de ședințe a instituției, a avut ca temă principală Reglementările fiscale privind aparatele de marcat electronice fiscale și modalități de stingere a obligațiilor fiscale.
În prima parte, profesioniștii contabili au discutat cu reprezentanții AJFP prevederile Ghidului cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare în etapa preoperaționalizare registru.
De asemenea, reprezentanții AJFP au prezentat modalitatea de înregistrare a agenților economici în Spațiul Privat Virtual (SPV) și dispozițiile OMFP nr. 3.067/2018 pentru completarea unor reglementări contabile, act normativ care reglementează distribuirea trimestrială a dividendelor.





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ