Centrele de eliberare a actelor de identitate, deschise și în ziua alegerilor în București

Centrele de eliberare a actelor de identitate, deschise și în ziua alegerilor în București

Telex » Știri 16 septembrie 2020  

Primăria Capitalei anunță că centrele de eliberare a actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora vor funcționa după un program prelungit în zilele de 26 şi 27 septembrie, pentru a veni în sprijinul celor care vor să voteze la alegerile locale, informează Mediafax. Astfel, acestea vor fi deschise sâmbătă, 26 septembrie, între orele 8.00-16.00 și duminică, 27 septembrie, în intervalul 7.00-21.00.

Cartea de identitate se eliberează cetățeanului pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la Direcția Generală de Evidență a Persoanei, la serviciile publice de evidență a persoanei de la sectoare, pe site-ul Ghișeul.ro, fizic la bănci, oficii poștale, la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 sau la Primăria Sectorului 1 București.

În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu etc.), se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.