Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii

Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii

Numărul 7, 22-28 feb. 2023  »  Eveniment

Alexandra Rizea

La 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii a fost marcată, cum era de așteptat, de numeroase manifestări dedicate cărții: spectacole, expoziții, lansarea noutăților editoriale, dezbateri pe teme literar-științifice, inițiative ale bibliotecilor publice – toate s-au constituit în pledoarii convingătoare în susținerea a tot ceea ce slujește îmbogățirea cunoștințelor prin lectură.

PUBLICITATE

Așa cum am mai avut prilejul să consemnăm, când am prezentat tradiționalele târguri de carte, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolele producții editoriale și la numărul volumelor citite pe cap de locuitor. Nu mai reluăm datele, deloc onorabile, care atestă un nedorit regres în materie. Rămân, însă, de subliniat eforturile tot mai numeroase îndreptate spre schimbarea în bine pe toate palierele domeniului de care depind, într-o foarte mare măsură, destinele culturii naționale și, implicit, gradul de instruire, de educație a populației țării. În acest sens, vom recurge la două exemple, aflate, am putea spune, la extreme, cel puțin de ordin geografic.

Menționăm, în primul rând, inițiativa Asociației Culturale „Cărțile pe față”, destinată promovării lecturii în rândurile copiilor din mediul rural. De Ziua Națională a Lecturii, această asociație a lansat cea de-a doua bibliotecă mobilă care a străbătut un itinerar în satele izolate din centrul Transilvaniei.

Autobuzul-bibliotecă a dispus de peste 3.000 de volume, date cu împrumut cu titlu gratuit copiilor, volume care urmează să fie restituite la următoarea cursă a bibliotecii mobile. Demersul este susținut de o echipă de voluntari, elevi din clasele superioare ale liceului și studenți, care îi ajută pe copii să aleagă titlurile cele mai potrivite, cele mai atractive, inclusiv în funcție de preferințe și de materiile predate în școală. Celor mai harnici mici cititori li se oferă în dar cărți dintre cele mai apreciate la vârsta lor.

Cele mai multe cărți sunt donate de edituri și de iubitori ai lecturii de toate vârstele și de toate profesiile, astfel încât acoperă o gamă variată de solicitări.

Cel de-al doilea exemplu – de fapt, o suită de momente – a avut ca obiectiv diseminarea cărții românești peste hotare, acțiune în care sunt implicate direct filialele Institutului Cultural Român din principalele capitale ale lumii. Cele mai multe manifestări de Ziua Națională a Lecturii au fost găzduite de mari biblioteci și librării din Berlin, Stockholm, Viena, Mexico City, Oslo, Paris și Lisabona. În prezența autorilor sau a altor exponenți ai culturii române, s-au lansat traduceri ale unor lucrări valoroase beletristice și științifice, bine primite de public. Este de remarcat și participarea unui relativ mare număr de membri ai diasporei.

Prin astfel de manifestări din țară și din străinătate, cartea românească își sporește șansele de a fi mai larg răspândită, citită de iubitorii de lectură și, deopotrivă, de oameni care sunt atrași spre asemenea valori de seamă, prin ceea ce li se prezintă într-o manieră interesantă, bine documentată, convingătoare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.