CFR Călători: Trenul București-Istanbul va putea circula cu 200 km/h

Telex » Știri 29 martie 2017  

Călătorii care vor dori să meargă începând din această vară pe ruta Bucureşti-Sofia-Istanbul cu trenul Bosfor Express, vor putea circula şi cu viteze de 200 km/h acolo unde infrastructura o va permite, a declarat astăzi directorul general al companiei de transport pasageri pe cale ferată CFR Călători, Iosif Szentes, în cadrul evenimentului „Transporturi şi Infrastructura în 2017”.

Din luna iunie a acestui an, CFR Călători va asigura trenuri zilnic pe ruta Bucureşti-Istanbul, cu trecere prin Sofia, cu trenul Bosfor Expres. Compunerea trenului va fi asigurată de cele trei administraţii feroviare participante, din România, Bulgaria şi Turcia. CFR Călători participă la realizarea trenului Bosfor Express, alături de bulgari şi turci, cu un vagon de dormit pentru Istanbul, cu un vagon clasă pentru destinaţia Sofia şi cu o cuşetă şi un alt vagon de dormit ataşate săptămânal pentru Salonic.

„În planul de investiţii am prevăzut sume pentru reparaţii periodice la cele două vagoane, care există în parcul nostru şi care vor putea circula cu viteza de până la 200 de km/oră. Acest tren va duce în fiecare zi pasageri la Istanbul şi Sofia, iar vagoanele de Salonic vor fi ataşate la trenul de Istanbul o dată pe săptămână”, a declarat Iosif Szentes. Biletele pentru cele trei destinaţii, Sofia, Istanbul şi Salonic, se pot achiziţiona cu trei luni înainte.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.