Cloșca cu puii de aur, brățările dacice și alte obiecte de tezaur, expuse la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad
Numărul 8, 7-13 martie 2017 » Roza vânturilor
Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad găzduiește, până la 23 aprilie, expoziția Aurul și argintul antic al României, ce cuprinde peste 1.000 de piese de patrimoniu din metale prețioase.
Inițiativă a Muzeului Național de Istorie a României, care a demarat acest proiect în anul 2013, expoziția reunește cele mai reprezentative piese din tezaurul țării noastre. Exponatele provin de la 32 de muzee din țară și acoperă aproape 6.000 de ani de istorie, de la neolitic până în perioada antichității târzii. Vizitatorii pot admira Cloșca cu puii de aur de la Pietroasele, județul Buzău, brățările dacice descoperite la Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, sau diadema de la Bunești-Averești, județul Vaslui.
Totodată sunt expuse și tezaurele de la Ostrovul Mare și Hinova (județul Mehedinți), Cucuteni Băiceni (Iași), Agighiol (Tulcea), Peretu (Teleorman), Sâncrăieni (Harghita), Tomis, Histria, Hârșova (Constanța), Apahida, Cluj Someșeni (Cluj), Cugir, Blaj (Alba). Nu lipsesc nici obiectele din aur și argint din colecția Muzeului „Vasile Pârvan”, descoperite în urma cercetărilor din așezarea și necropola de sec. IV p. Chr. de la Bârlad – Valea Seacă, cel mai mare sit cercetat în Europa, aparținând culturii Sântana de Mureș – Cernjachov.
Expoziția este deschisă publicului de marți până duminică, între orele 8.00 și 16.00. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul muzeului.
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”