Cluj-Napoca, primul oraș din România în care transportul public urmează să fie gratuit o zi pe săptămână
Telex » Știri
12 martie 2021
Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a propus ca, din aprilie, transportul public din oraș să fie gratuit în fiecare vineri, relatează Mediafax. Edilul a anunțat că astăzi a mers pe jos la serviciu, pentru a marca susținerea campaniei „Vinerea Verde”, inițiată de Guvern prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. „În acest context, am propus să implementăm la Cluj-Napoca, începând chiar din aprilie, câte o zi cu transport public gratuit în fiecare săptămână – vinerea. Vom analiza împreună cu CTP Cluj-Napoca implicațiile financiare și parcurge procedurile legale pentru elaborarea unei Hotărâri de Consiliu Local în acest sens, de la elaborare proiect la consultare publică etc.”, a anunțat Emil Boc pe pagina lui de Facebook.
Conform acestuia, modernizarea transportului public rămâne o prioritate-cheie pentru primăria clujeană, care continuă implementarea proiectelor care dezvoltă rețeaua urbană de mobilitate alternativă - crearea de noi piste de biciclete care să interconecteze cartierele orașului, amenajarea benzilor dedicate transportului în comun pe mai multe tronsoane, emiterea de autorizații de taxi pentru mașinile electrice, precum și achiziționarea în continuare de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze.
„Obiectivul stabilit pentru 2030 este ca toată flota de transport în comun din oraș să fie electrică, nepoluantă, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră din municipiu și zona metropolitană. De asemenea, în cadrul fiecărui proiect de infrastructură sunt instalate stații de încărcare pentru mașinile electrice sau pentru biciclete și trotinete electrice”, a mai precizat primarul din Cluj-Napoca.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”