CNAIR: Au fost ridicate restricțiile de circulație pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă
Telex » Știri
28 mai 2021
Traficul rutier a fost, în integralitate, pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, ridicându-se restricțiile ce au fost impuse pe fondul lucrărilor desfășurate pentru reabilitarea acestuia, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Astfel, circulația se redeschide și pe calea 2 a podului de la Cernavodă, sensul Constanța – București”, se menționează într-un comunicat al CNAIR citat de Agerpres. Reprezentanții CNAIR amintesc conducătorilor auto că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.
În luna februarie a acestui an, CNAIR a semnat cu o firmă de profil contractul pentru „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”, cu valoarea de 66,85 milioane lei, fără TVA, obiectivul fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Compania subliniază că, pe perioada sezonului estival, se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.
„Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Fetești, conectează orașul București de Portul Constanța, de asemenea unind Dobrogea de Muntenia prin Autostrada A2”, se mai spune în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”