CNAIR: În weekendul următor, circulația se va desfășura fără restricții pe ambele sensuri ale A2

CNAIR: În weekendul următor, circulația se va desfășura fără restricții pe ambele sensuri ale A2

Telex » Știri 10 iunie 2020  

În weekendul următor, circulația se va desfășura fără restricții pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), informează Mediafax. Referitor la reparațiile pe A2, București-Constanța, CNAIR spune că lucrările au început în luna septembrie 2019 având termen contractual de finalizare 24 de luni pe cele două loturi: Lotul 1 km (12+000 - km 24+000) Calea 1 și 2, are o lungime de 12 km, valoarea lucrărilor fiind de 41,7 milioane lei, fără TVA; Lotul 2 km (24+000 - km 36+000) Calea 1 și 2, tot în lungime de 12 km, valoarea lucrărilor fiind de 44,9 milioane lei, fără TVA. Aceste lucrări constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active, repararea rosturilor și a dalelor degradate, așternerea a două straturi asfaltice armate cu geocompozit.

Având în vedere traficul redus din perioada pandemiei generate de COVID 19, precum și condiţiile meteorologice favorabile, CNAIR a decis, împreună cu antreprenorii, executarea lucărilor în mod intensiv, fără întrerupere. Lucrările de reparații pe autostrada A2 au demarat la data de 15 februarie 2020; astfel, la data de 07 aprilie 2020, s-a deschis circulația pe A2, între km 12 și km 17, calea 1 (București – Constanța). CNAIR precizează că termenul de finalizare a acestor lucrări era 30 aprilie 2020.

Totodată, în condițiile traficului redus, în 5 luni, CNAIR a finalizat 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă.

Data de 15 iunie pentru întreruperea lucrărilor și a ridicării restricțiilor a fost determinată tot împreună cu antreprenorii și poliția rutieră, ținându-se cont de posibila deschidere a sezonului estival în stare de alertă, precum și în raport cu graficul și lucrările specifice în executare, precizează compania.

Procesul de refacere a suprafetei carosabile presupune un interval de timp în care stratul superior de asfalt nu trebuie să fie rulat de roți. Marcajele rutiere urmează să fie aplicate ulterior acestei proceduri, astfel încât CNAIR reamintește participanților la trafic că în perioada sezonului estival lucrările de reparații pe A2 vor fi oprite, urmând ca acestea sa fie reluate la 15 septembrie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.