CNAIR: Restricții de circulație între Mogoșoaia și Otopeni pentru lucrări de reparații

CNAIR: Restricții de circulație între Mogoșoaia și Otopeni pentru lucrări de reparații

Telex » Știri 9 iulie 2021  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, în perioada 9 iulie – 16 august 2021, se vor realiza lucrări de execuție pe DNCB între Mogoșoaia și Otopeni. Începând de astăzi, 9 iulie 2021, se vor institui restricții de circulație pe DNCB între Mogoșoaia și Otopeni pe Calea 1, km 69+810 - km 71+860. Astfel, se va închide circulația pe sensul de mers Mogoșoaia - Otopeni, iar traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri pe câte o bandă de circulație pe sensul de mers Otopeni – Mogoșoaia.

În perioada 15 august – 30 septembrie 2021 se vor executa lucrări între km 67+340 și km 67+663, calea 1 și calea 2 (Continuare Pasaj Mogoșoaia) in două etape, astfel:

Etapa 1 Se vor executa lucrări pe Calea 1 banda 2 și Calea 2 banda 2;

Etapa 2 Se vor executa lucrări pe Calea 1 banda 1 și Calea 2 banda 1.

În perioada 17 august – 30 septembrie 2021 se vor executa lucrări pe sensul Otopeni - Mogoșoaia, pe Calea 2, km 69+810 - km 71+860.

Pentru aceste lucrări se va închide circulația, iar traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri pe câte o bandă de circulație pe sensul de mers Mogoșoaia - Otopeni.

Lucrările principale ce se vor executa pe cele două sectoare constau în: frezarea straturilor asfaltice existente pe o grosime medie de 23-24 cm; așternerea a 13 cm strat de bază; așternerea a 6 cm strat de legătură; așternerea a 4 cm strat de uzură; amenajarea scurgerii apelor; amenajarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietăți; execuția marcajelor.

În perioada 20 iulie – 30 septembrie 2021 se vor executa lucrări și la Pasajul Superior peste CF de la Otopeni și se vor institui restricții între km 0+500 - km 0+800 astfel încât să se mențină 2 benzi de circulație către direcția A3 și o bandă de circulație către direcția Mogoșoaia.

Se vor institui restricții de circulație a traficului pe Calea 2, banda 2 direcția de mers A3 - Mogoșoaia, înainte de sensul giratoriu premergător pasajului hobanat. Restricția va începe cu 100 m înainte de sensul giratoriu, astfel încât circulația să se realizeze pe o singură bandă înainte și după sensul giratoriu în scopul de a avea două benzi de circulație către direcția A3.

Lucrările principale de la pasaj constau în: refacerea rosturilor de dilatație; recondiționarea parapetului pietonal; curățirea mantalei de protecție a hobanelor pe toată suprafața acestora; curățirea și vopsirea măștilor grinzilor principale pe toata suprafața acestora.

Pentru asigurarea continuității, DRDP București va executa împreună cu terti covoare asfaltice pe secțiunile de la km 67+663 -km 69+810 și km 0+000 - km 1+200. Lucrările de frezare de 4 cm și așternere strat nou de uzură se vor executa doar pe timpul nopții pentru reducerea disconfortului creat de restricțiile necesare execuției lucrărilor.

CNAIR precizează că lucrările la partea carosabilă sunt sincronizate cu cele de la proiectul de execuție pentru „Pasaj Mogoșoaia pe Centura București, peste DN1A”, astfel încât data de finalizare va fi 1 octombrie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.