CNIPMMR susține înființarea de urgență a Agenției pentru atragerea investițiilor străine și promovarea exportului

Telex » Știri 26 aprilie 2016  

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) susţine necesitatea organizării şi funcţionării în regim de urgenţă a Agenţiei pentru atragerea investiţiilor străine şi promovarea exportului. Propunerea este urmare a adoptării OUG nr. 11/2016 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale, act normativ potrivit căruia Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat – organ de specialitate cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului – s-a reorganizat prin divizare totală, prin preluarea activităţilor privind investiţiile străine de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi a activităţilor privind parteneriatul public-privat de către Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit CNIPMMR, între principalele atribuţii ale acestei agenţii ar urma să fie: • prezentarea ofertelor investiţionale ale României pe plan extern; • desfăşurarea de activităţi de promovare a investiţiilor străine pe plan intern; • identificarea de proiecte noi de investiţii în sectorul privat şi de stat şi prezentarea acestora investitorilor străini; • asigurarea activităţii de promovare a investiţiilor, îndeplinind rolul de punct de contact şi de intermediar între investitori şi autorităţile centrale şi locale; • acordarea – la solicitarea investitorilor străini – de asistenţă economică, sprijin şi consultanţă de specialitate, împreună cu instituţiile competente, pentru realizarea proiectelor de investiţii cu participare străină de capital, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de definitivare a formalităţilor pentru investiţiile străine confirmate, precum şi cu privire la schemele existente în cadrul cărora investitorii pot solicita finanţare de la autoritatea responsabilă. CNIPMMR solicită, totodată, ca activităţile de promovare a investiţiilor şi a exporturilor româneşti să fie realizate în parteneriat public-privat. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.