Colliers: Investiții imobiliare în creștere cu 8% în România, în primele trei luni
Numărul 21-22, 4-17 iun. 2025 » Analize și sinteze
Valoarea totală a investițiilor imobiliare în România, în primul trimestru din 2025, a scăzut cu 8%, la 175 milioane de euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză de specialitate, citată de Agerpres. Potrivit Colliers, România rămâne un punct de interes pentru investitori, datorită poziționării sale strategice în regiune, forței de muncă disponibile și potențialului de dezvoltare, în special în zona industrială.
„Piața locală ar putea reveni pe un trend ascendent în a doua jumătate a anului, cu condiția finalizării unor tranzacții importante deja în derulare și a alinierii prețurilor de vânzare la cerere și ofertă. România continuă să fie una dintre cele mai mari economii din regiune, contribuind cu peste 18% la PIB-ul cumulat al celor șase țări analizate. În aceste condiții, dacă se vor încheia tranzacțiile mari aflate în desfășurare, volumul investițional ar putea depăși 800 de milioane de euro pentru întregul an”, consideră consultanții.
Experții în consultanță imobiliară sunt optimiști cu privire la perspectivele pieței de investiții imobiliare din România, în 2025. „Intrările de capital străin în segmente precum logistică, ospitalitate și proiecte mixte ar putea susține performanța pieței, însă acest lucru va depinde de ajustarea realistă a prețurilor și de o scădere sustenabilă a costurilor de finanțare. În plus, claritatea și predictibilitatea politică, acum că alegerile prezidențiale s-au încheiat, ar putea întări încrederea investitorilor”, se menționează în analiza citată.
La nivel regional, sectorul industrial și logistic a redevenit lider, cu investiții atrase în valoare de 788 milioane de euro, de aproape trei ori mai mult decât în primul trimestru din 2024. Raportul Colliers „CEE Investment Scene Q1 2025” evidențiază faptul că volumele totale de investiții s-au dublat, susținute de o redresare puternică în piețe precum Cehia, Slovacia și Bulgaria.
În ansamblu, volumul total al investițiilor din ECE-6 a atins aproximativ 2,8 miliarde de euro, în primul trimestru din 2025, în creștere cu 143% față de aceeași perioadă din 2024, iar Cehia a devenit liderul incontestabil al regiunii, cu investiții ce reprezintă 55% din volumul total, urmată de Polonia, cu o pondere de 24%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional