Conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Midia, declarată proiect de importanță națională
Telex » Știri
16 februarie 2023
Guvernul a adoptat, la propunerea ministerului Energiei, Hotărârea privind declararea proiectului de investiții „Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Astfel, Ministerul Energiei a fost desemnat ca autoritate competentă responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru acest proiect important de investiții.
Pentru alimentarea cu gaze naturale a Termocentralei de la Mintia este necesară extinderea Sistemului Național de Transport gaze naturale prin realizarea conductei de transport gaze naturale pentru alimentare CET Mintia, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică.
Conducta propusă urmează traseul Hațeg – Băcia – Mintia, iar amplasamentul conductei propuse se află pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara, pe raza următoarelor unități administrativ teritoriale: orașul Deva, orașul Călan, orașul Hunedoara, comuna Sântămărie-Orlea, comuna Bretea Română, comuna Băcia, comuna Cârjiți, comuna Vețel.
Prin realizarea acestei conducte se va asigura alimentarea cu gaze naturale a viitoarei Termocentrale de la Mintia.
Potrivit reprezentanților Ministerului Energiei, realizarea proiectului aduce următoarele beneficii: ▪ facilitează alimentarea cu gaze naturale a noii capacități de producere energie electrică la capacitatea de 1700 MWh; ▪ creează condițiile pentru realizarea proiectului de modernizare a centralei de la Mintia astfel încât aceasta să asigure beneficiile substanțiale pentru sistemul energetic național; ▪ reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; ▪ creșterea investițiilor în industrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne