Consultare publică la nivel european pentru revizuirea şi prelungirea Regulamentului privind serviciile de roaming

Consultare publică la nivel european pentru revizuirea și prelungirea Regulamentului privind serviciile de roaming

Telex » Știri 19 iunie 2020  

C

PUBLICITATE
misia Europeană (CE) a lansat astăzi o consultare publică referitoare la revizuirea și prelungirea Regulamentului privind serviciile de roaming, a anunţat Executivul comunitar. După cum se ştie, Regulamentul a eliminat tarifele de roaming pentru călătorii din UE și din Islanda, Liechtenstein și Norvegia, începând din iunie 2017. „De atunci, de serviciile de roaming la prețurile de pe piața națională (Roam like at home), una dintre cele mai emblematice realizări ale pieței unice a UE, au beneficiat milioane de călători din UE”, menţionează CE, într-un comunicat.

„În vara anului 2019, europenii au utilizat de 17 ori mai multe date în roaming decât înainte de eliminarea suprataxelor pentru serviciile de roaming. Roamingul fără suprataxe le permite milioanelor de cetățeni ai UE să rămână conectați atunci când călătoresc în străinătate. Călătoriile de afaceri și munca la distanță sunt mai accesibile, ceea ce aduce beneficii în special IMM-urilor. Comisia depune eforturi pentru a se asigura că europenii pot continua să se bazeze pe avantajele serviciilor de roaming fără taxe suplimentare în UE”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

Întrucât prevederile actuale expiră în iunie 2022, CE preconizează că va trebui să propună un nou regulament pentru ca europenii să continue să beneficieze de aceste avantaje și, prin urmare, va revizui și va prelungi Regulamentul privind serviciile de roaming. Odată cu lansarea consultării publice, acest proces s-a pus în mișcare.

Deși obiectivul pe termen lung ar fi acela de a garanta serviciile de roaming la prețurile de pe piața națională fără reglementarea pieței, pe termen mediu anumite măsuri legislative continuă să fie necesare. Consultarea se va desfășura timp de 12 săptămâni.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.