Continuitate și secvențialitate

Continuitate și secvențialitate

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  La început a fost cuvântul...

Faptul că fenomenele din viața economică și socială sunt tot mai frecvent prezente în mass-media, fie prin consemnarea unor date ale realității, fie prin comentarea acestora, a determinat, din păcate, și o evidentă înmulțire a erorilor de exprimare. Așa, de exemplu, într-o emisiune TV, un participant a afirmat că „efectele măsurilor luate în această perioadă urmează ulterior să fie mai puternic resimțite”. Păi, dacă „urmează” să se întâmple ceva, când să se producă „efectele”? Nu „ulterior”?

La rândul lui, un participant, de această dată, la o dezbatere radiofonică, a considerat că „în condițiile în care continuă practicile de nerespectare a termenelor de livrare prevăzute în contracte devine legitim și necesar să se aprecieze că s-a încălcat cuvântul dat”. Culmea ar fi fost să se considere că „nerespectarea” unor angajamente contractuale ar fi o dovadă de... „respect” față de „cuvântul dat”! Apoi, dacă este ceva „legitim”, ar putea să nu fie și „necesar”?

În aceeași ordine de idei, reținem și o formulă dintr-un articol apărut în presa tipărită: „Reeditarea unor comportamente reprobabile a avut loc după…”. Pentru ceea ce ne interesează aici nu prezintă importanță ce s-a întâmplat „după”, ci faptul că orice „reeditare” nu este posibilă înainte de a se fi... „editat”. Din păcate, așa cum mai remarcam, erori de tipul celor menționate se „reeditează” tot mai des, provocând deteriorarea calității comunicării, indispensabilă în cazul în care avem obligația elementară de a „respecta” regulile de bază ale unei exprimări corecte, deopotrivă, de ordin gramatical și logic. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.