Contractul pentru studiul de fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu, semnat; vor fi realizate 4 - 5 variante de traseu
Telex » Știri
12 decembrie 2025
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu, prima șosea rapidă care se proiectează la frontiera României cu Bulgaria, un obiectiv strategic pentru conectivitatea între cele două țări. Potrivit unui comunicat al CNIR, citat de Agerpres, contractul are o valoare de 33 milioane lei și o durată totală de 18 luni, din care 16 luni pentru realizarea studiului, respectiv două luni pentru asistență tehnică necesară pregătirii contractului pentru proiectare și execuție.
„Am semnat astăzi (joi, n.r.), contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu, primul obiectiv major de infrastructură rutieră care se proiectează la frontiera cu Bulgaria. Studiul de Fezabilitate va stabili variantele de traseu, profilul drumului de mare viteză (autostradă sau drum expres), structura și conexiunile cu alte obiective de investiții, precum viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse. Apreciem interesul deosebit al publicului pentru această investiție, iar toate propunerile și solicitările sunt centralizate și vor fi înaintate proiectantului. Este un obiectiv în care am avut în vedere, încă de la început, realizarea unor proiecte complementare precum amenajarea unei piste olimpice de canotaj, cât și posibilitatea implementării prin parteneriat public-privat, aspecte ce sunt de natură să crească competitivitatea proiectului pentru obținerea finanțărilor europene”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, citat în comunicat.
Potrivit șefului CNIR, vor fi realizate minimum 4 - 5 variante de traseu, se vor analiza și se va lua decizia cea mai favorabilă.
„El (contractul - n. r.) este prevăzut a fi derulat pe o perioadă de 18 luni. Într-o primă fază vom realiza colectarea de date din teren, respectiv constrângerile de care trebuie să ținem cont - zone Natura 2000, rețele de utilități, investiții deja aprobate, PUZ-uri aprobate, certificate de urbanism emise. În funcție de toate acestea, se vor realiza undeva la minim 4-5 variante de traseu. Variantele vor analiza atât conexiunea dintre Giurgiu direct cu A0 în prelungirea probabil a unui drum radial, respectiv conexiunea pe aliniamentul Ghimpați - A1 pentru a vedea cât din trafic vine spre București, cât merge spre Sibiu, respectiv Nădlac, și ulterior, în baza unei analize cost-beneficiu și a dezbaterilor publice pe care le vom avea la consiliile județene, la primării, se va lua decizia cea mai favorabilă. Noi avem în vedere ceea ce am zis: ne asumăm în continuare, o să analizăm posibilitate amenajării pistei de canotaj pe amplasamentul gropii de împrumut care ne va fi necesară pentru a utiliza materialul la construcția autostrăzii, vom face acele analize - utilizarea materialelor cu asfalt, respectiv bitum, versus ciment. Urmează ca toate aceste analize să facă parte din contract”, a transmis Gabriel Budescu, într-un mesaj video.
Contract include elemente inovatoare, precum utilizarea BIM (Building Information Modeling), echiparea instalațiilor de foraj pentru studiul geotehnic cu sisteme GPS și camere care permit urmărirea lucrărilor în timp real.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”