Cooperare regională pentru combaterea crizelor de alimentare cu gaze

Telex » Știri 13 septembrie 2017  

Un stat al UE care se confruntă cu o criză urgentă de gaze poate să ceară asistență transfrontalieră de la statele învecinate, conform noilor reglementări de cooperare aprobat de Parlamentul European (PE). „Alimentarea corespunzătoare cu gaz a caselor, centralelor de încălzire și a serviciilor sociale importante, cum ar fi spitalele, este considerată prioritară. Un stat membru poate activa mecanismul de solidaritate și poate cere ajutor altor state membre pentru a combate o criză gravă”, se precizează într-un comunicat al PE.

Noile reguli grupează statele membre în „patru grupuri de risc”, care vor participa în „cooperare asociată riscului” și vor lua măsuri comune de evaluare a riscului, de prevenire și de reacție în situații de urgență. Vor exista trei niveluri de criză privind alimentarea cu gaze – alertă timpurie, alertă și urgență – pe care statele membre le vor putea notifica spre Comisia Europeană și spre autoritățile competente din grupurile lor de risc și din statele membre învecinate.

Comisia Europeană va putea cere acces la orice contract de alimentare cu gaze important pentru siguranța resurselor (care reprezintă 28% din consumul anual de gaz în statul membru). Comisia poate cere și detalii privind alte acorduri comerciale relevante pentru încheierea unui contract de alimentare cu gaz, inclusiv contracte privind infrastructura.

După aprobarea Consiliului, regulamentul revizuit privind securitatea aprovizionării cu gaz va fi publicat în Jurnalul Oficial la Uniunii și va intra în vigoare la 20 de zile după publicare.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.