COP28: Peste 20 de state cheamă, într-o declarație comună, la triplarea capacităților de energie nucleară până în 2050
Telex » Știri 4 decembrie 2023
Peste douăzeci de state au chemat sâmbătă, într-o declarație comună la COP28, la triplarea capacităților de energie nucleară la nivel mondial până în 2050 în raport cu 2020, în scopul reducerii dependenței de cărbune și gaz, marea miză a conferinței ce are loc în Dubai, transmite AFP, preluată de Agerpres. Anunțul a fost făcut de John Kerry, emisarul american pentru climă, în compania mai multor lideri, printre care președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul belgian Alexander de Croco.
Printre semnatarele Declarației privind triplarea capacității de energie nucleară la nivel mondial figurează Bulgaria, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franța, Ghana, Japonia, Republica Moldova, Mongolia, Maroc, Marea Britanie, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, SUA, Suedia, Ucraina, Țările de Jos, Ungaria.
„Declarația recunoaște rolul cheie al energiei nucleare în atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon la orizontul lui 2050 și pentru menținerea obiectivului de (limitare a încălzirii globale) la 1,5°C”, indică textul. „Știm de la știință, din realitatea faptelor și dovezilor că nu se poate atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 fără energia nucleară”, a afirmat John Kerry cu ocazia evenimentului din Dubai.
Președintele României, Klaus Iohannis, a explicat că energia nucleară reprezintă pentru România „o sursă stabilă de energie, care contribuie la securitatea energetică și la decarbonizare”.
Statele semnatare cheamă acționarii instituțiilor financiare internaționale - precum Banca Mondială - să includă capacitățile de producție a energiei nucleare printre proiectele pe care le vor finanța.
„Există dispoziții statutare uneori în anumite instituții de credit internaționale care exclud energia nucleară. Cred că acest lucru este total lipsit de actualitate”, a declarat, pentru AFP, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea