Costel Alexe: Primăriile din țară trebuie să aplice programe de investiții în mijloace de transport public în comun ecologice
Telex » Știri 14 mai 2020
Toate primăriile din ţară, inclusiv cea a Capitalei, trebuie să aplice programele pe care le au prin fonduri europene, fonduri guvernamentale şi fonduri din bugetele locale pentru a investi masiv în mijloace de transport public în comun prietenoase cu mediul, astfel încât să încurajăm populaţia să circule cu astfel de vehicule ca să avem o calitate a aerului mult mai bună, a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, citat de Agerpres. „De luni încolo, vom vedea că traficul în Bucureşti va fi din ce în ce mai aglomerat. (…) Administraţiile publice locale din Bucureşti şi din toată ţara să fie mai atente la problemele de mediu. Fac un apel către toate primăriile din ţară, mai ales la Primăria Generală a Capitalei, să uziteze de programele pe care le au fie prin fonduri europene, fie prin fonduri guvernamentale, fie prin fonduri de la bugetul Consiliului Local pentru a investi masiv în mijloace de transport public în comun, de preferat electrice sau prietenoase cu mediul, astfel încât să încurajăm populaţia să circule cu mijloace de transport în comun, pentru a reuşi să avem o calitate a aerului mult mai bună şi mai prielnică vieţii”, a declarat Costel Alexe.
La jumătatea lunii martie a acestui an, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţa că, în acest an, va finanţa 14 proiecte prioritare şi programe pentru protecţia mediului. Printre acestea, se amintea şi de Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane (autobuze şi troleibuze electrice/GNC, tramvaie şi troleibuze). Acesta va beneficia, în 2020, de o alocare din credite de angajament în valoare de 480 de milioane de lei, fiind un program care se adresează autorităţilor publice locale în vederea extinderii reţelei de transport în comun electrificat în oraşele din România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic