Creșterea la 1.299 lei a plafonului de venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari în vederea accesului la medicamente al căror preț este compensat cu 90%, publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri 1 septembrie 2020
HG nr. 730/2020 privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 796, din 31 august 2020. Actul normativ modifică o serie de reglementări referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari. Astfel, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, prin actul normativ se prevede accesul la programul social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008, al pensionarilor cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială, de până la 1.299 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.
Această creştere a plafonului de la 1.139 lei la 1.299 lei/lună inclusiv, are în vedere creşterea cu 14% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2020, precum şi prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%. Creşterea valorii punctului de pensie începând cu 1 septembrie 2020 de la 1.265 lei la 1.442 lei, respectiv majorarea acestuia cu 14% faţă de valoarea actuală, este stabilită la art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, astfel cum a fost aceasta modificată prin OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic