Curtea de Conturi a deschis colaborarea cu mediul academic, societatea civilă și mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ

Curtea de Conturi a deschis colaborarea cu mediul academic, societatea civilă și mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ

Telex » Știri 25 martie, 9:39  

Curtea de Conturi a găzduit, la sediul central din București, prima reuniune a Consiliului Consultativ format din reprezentanți ai mediului academic, societății civile și mediului de afaceri, a anunțat instituția, citată de Agerpres. Consiliul este inițiat la nivelul instituției supreme de audit a României și are rolul de a sprijini Curtea în calitate de expert consultativ și ca sursă de cunoaștere, informații, date și analize de înaltă calitate și credibilitate, care ar putea fi utilizate în luarea unor decizii strategice și în identificarea unor potențiale teme de audit.

„La prima întrunire a Consiliului, prezidată de președintele Mihai Busuioc, au participat reprezentanți de prestigiu ai mediului academic, ai societății civile și sectorului privat din România", se menționează în comunicat.

În cadrul întâlnirii, președintele Curții a prezentat principalele obiective ale Consiliului și modul de funcționare a acestuia, iar membrii forului consultativ au expus așteptările pe care le au cu privire la această formă de colaborare. „Este deosebit de util pentru noi, ca instituție supremă de audit, să cunoaștem așteptările părților interesate cu privire la activitatea Curții de Conturi în următorii ani. Ne dorim ca în cadrul dezbaterilor pe care le vom avea în cadrul Consiliului Consultativ să identificăm împreună oportunități, tendințe și teme relevante, cu impact major pentru România, care ar putea fi abordate în activitatea de audit", a subliniat președintele Mihai Busuioc.

Din Consiliul Consultativ fac parte: din mediul academic - rectorii Universității din București, Academiei de Studii Economice, Universității Politehnica din București, Universității "Babeș-Bolyai" Cluj Napoca, Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Universității de Vest din Timișoara, Universității Naționale de Apărare "Carol I"; din societatea civilă - reprezentați ai conducerii Expert Forum, Funky Citizens, Institutului Aspen Romania, Institutului pentru Politici Publice, Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile; din mediul de afaceri - reprezentanți ai conducerii Coaliției pentru Dezvoltarea României. Într-o primă fază pilot, timp de un an, Consiliul se va reuni semestrial, iar întâlnirile consultative vor fi prezidate de Președintele Curții. Pe lângă cele două întâlniri anuale, Curtea de Conturi își propune o comunicare și o interacțiune continuă cu membrii Consiliului Consultativ, pe orice problematică și inițiativă de interes comun.

Înființarea Consiliului Consultativ este prevăzută în cadrul planului de implementare a Strategiei de dezvoltare instituțională a Curții de Conturi 2023-2028, aprobată anul trecut de către Plenul instituției.

"Este de menționat faptul că o mare parte din instituțiile supreme de audit (SAI) dezvoltate, din cadrul comunității EUROSAI și a INTOSAI, se consultă cu principalii lor stakeholderi (părți interesate - n.n.) prin mecanisme de acest tip sau similare. De altfel, EUROSAI subliniază, într-un document dedicat bunelor practici ale SAI-urilor pentru managementul calității în audit, faptul că "un comitet sau un consiliu consultativ extern poate fi instituit pentru a consilia instituțiile supreme de audit cu privire la aspecte profesionale. Consiliul (...) ar putea fi format din profesioniști recunoscuți din diferite domenii de expertiză și experiență care reprezintă principalele părți interesate", se mai precizează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.