Dan Cîmpean (DNSC): Media conectărilor la Internet a dispozitivelor bazate pe tehnologii este de 125/secundă, la nivel global
Numărul 29-30, 30 iul. - 12 aug. 2025 » Conectarea la era digitală
Numărul de dispozitive bazate pe tehnologii care se conectează la Internet este foarte mare, cu o medie de 125 pe secundă, la nivel global, iar din ce în ce mai multe dintre acestea sunt în sectorul energetic, a declarat, joi, în conferința de semnare a unui acord de cooperare strategică pentru reziliența în fața atacurilor cibernetice, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), citat de Agerpres. „Pentru noi, ca Directorat, sectorul energetic, cu întregul lui ecosistem de furnizori de soluții, servicii, în particular, pe tot ce înseamnă tehnologie, pe tot ce înseamnă securitate cibernetică, este un ecosistem absolut fundamental. Știm toți că fără energie s-a închis totul, nu există activitate socială, nu există activitate economică. Deci, e fenomenal de vulnerabil ca stat, ca firmă, ca organizație, ca individ. Acum, de la noi, de la Directorat, observăm niște trenduri la nivel macro pe domeniul securitate cibernetică care sunt foarte, foarte îngrijorătoare, și îmi aleg cu mare atenție vorbele. De când cu războiul hibrid pe care îl avem la graniță, observăm o creștere constantă, nu exponențială, și susținută a numărului de atacuri, a complexității acestora. (...) Sunt mulți factori, odată evoluția tehnologică. Pe de altă parte, vorbim despre numărul mare de tehnologii, de dispozitive bazate pe tehnologii, operaționale care se conectează la internet. Eu spun, cred că avem o medie de 125 astfel de conectări pe secundă, la nivel global, iar din ce în ce mai multe dintre acestea sunt în sectorul energetic”, a spus Cîmpean.
În viziunea oficialului DNSC, multiplele tehnologii și numeroșii furnizori creează o suprafață de atac din ce în ce mai mare și, de aceea, au nevoie de cunoștințe foarte specializate din partea inginerilor, automaticienilor, energeticienilor și specialiștilor din IT.
„Avem, pe de o parte, o infrastructură tehnică din ce în ce mai sofisticată, din ce în ce mai complicată, iar pe de altă parte, atacuri statale și non-statale care cresc în mod susținut și în mod sistematic. Evident, când se dorește un impact negativ asupra unui stat, încep un atac sistematic în infrastructura energetică, de transport, de sănătate, financiar-bancară etc. Partea bună este că observăm și soluții (...) Nu sunt un specialist în sector ca atare, dar noi la Directorat vrem să identificăm, să validăm și să recunoaștem aceste soluții despre care credem că sunt utile și valoroase. În Uniunea Europeană ce se întâmplă pe domeniul cyber, știți la fel de bine ca și mine, converg foarte multe lucruri. Granițele deja nu prea mai au relevanță, pentru că totul e la un click distanță, soluțiile sunt la un click distanță, iar locația geografică deja nu mai contează”, a menționat Dan Cîmpean.
DNSC și compania românească Enevo Group au organizat, recent, evenimentul de semnare a unui acord de cooperare strategică, ce vizează creșterea rezilienței cibernetice a infrastructurilor critice din sectorul energetic din România. Acordul susține alinierea României la noile cerințe europene privind securitatea cibernetică, în special Directiva NIS2, valorifică expertiza tehnologică autohtonă pentru a asigura protecția sistemelor operaționale, contribuie la creșterea suveranității digitale a României și a Uniunii Europene (UE) prin promovarea unor soluții locale de înaltă performanță. Acest acord are o valoare strategică națională și europeană, oferind un model concret de colaborare între autorități și mediul privat, menit să sprijine operatorii economici în atingerea celor mai înalte standarde de securitate.
Cooperarea dintre cele două entități vizează, printre altele: schimbul de informații și threat intelligence pentru identificarea timpurie și reacția coordonată la atacuri cibernetice; testarea și implementarea de tehnologii avansate de monitorizare și alertare, precum platforma românească SentryOT, dedicată protejării infrastructurilor industriale; inițierea de programe comune de cercetare și dezvoltare în domeniul securității OT; organizarea de sesiuni de formare și conștientizare pentru personalul din infrastructurile critice; participarea la elaborarea de politici publice, atât la nivel național, cât și european, în domeniul securității industriale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil