Mai multe informații din Banat anunță că în condițiile meteorologice (climatice) neobișnuite ori mai puțin obișnuite au înflorit liliecii, cireșii și merii. Botaniștii numesc fenomenul drept o anomalie. Dacă privim, însă, spectacolul oferit de înflorirea pomilor dintr-un unghi simbolic, estetic, această toamnă ni se înfățișează, prin evenimentele care o marchează, și ca o sursă a reînnoirii speranțelor. Mă refer la reluarea cursurilor pe toate treptele de învățământ, iar dacă ne limităm la începutul lunii octombrie, o atenție specială merită cursurile universitare.

Festivitățile din 3 octombrie desfășurate în instituțiile de învățământ superior, dar și marcarea, la 5 octombrie, a Zilei Internaționale a Educației și Zilei Internaționale a Profesorului au dat expresie unui sentiment cvasigeneral, acela de speranță că generațiile de viitori absolvenți, de specialiști cu o înaltă pregătire vor aduce propria lor valoare adăugată la creșterea numărului de împliniri personale din suma cărora se vor răsfrânge asupra societății mai multă bunăstare, mai multă cultură, mai multă civilizație. Cu alte cuvinte, vor înflori „mugurii” unui nivel superior al calității vieții materiale și spirituale.

Odată cu aceste considerații din sfera psihologiei, apare mai mult decât necesar să abordăm tema școlii românești – cu accent pe spațiul universitar – și prin prisma unor realități social-economice generatoare de îngrijorări. Cred că o expresie deosebit de sugestivă a stărilor de fapt din învățământ a fost textul unei pancarte purtate de profesori la o recentă manifestație de protest: „Avem carte, n-avem parte la... buget”. Sigur, aceasta este o temă esențială deoarece ne găsim încă foarte departe de obiectivul asumat, cu ani în urmă, de autorități de a se aloca 6% din PIB pentru educație. De aici decurg numeroase dificultăți care afectează zona cea mai sensibilă, cea a calității actului de educație, de instruire.

Dacă ne referim la numărul de „boboci”, constatăm că, față de circa 400.000 în anul de învățământ 2008-2009, s-a ajuns la circa 170.000 în 2015-2016 și, după toate probabilitățile, va fi mai mic în 2016-2017. Cauzele sunt numeroase, începând cu diminuarea populației tinere, cu accentuarea fenomenului numit abandon școlar, cu rezultatele slabe la bacalaureat, cu apariția și amplificarea unor tendințe reprobabile, nu în ultimul rând, a plagiatelor care nu se reduc la tezele de doctorat.

Nu-mi propun o analiză a stărilor de fapt care vizează un domeniu atât de complex cum este învățământul superior. Un semn bun ar fi faptul că la festivitățile evocate s-a constatat, în majoritatea universităților, conștientizarea necesității de a se adopta măsuri urgente pentru o radicală îmbunătățire a situației. Mai ales în condițiile în care s-a lansat programul România educată, ar fi un nonsens să se acopere cu festivism tocmai stările de fapt care afectează, în cel mai înalt grad, însuși procesul de formare profesională, cultural-științifică a generațiilor viitoare.

Închei prin consemnarea unui fapt predominant pozitiv: numărul de absolvenți de liceu care au optat pentru „meseria” de economist, inclusiv pentru profesia contabilă, este superior multor altor domenii, ceea ce constituie, indiscutabil, o premisă favorabilă pentru ceea ce este necesar, dar și posibil să fie, cu adevărat, „România educată”.