Demersurile actuale îndreptate spre definitivarea procesului decizional privind bugetele pe anul în curs scot în evidență – dincolo de aspectele specifice de ordin fiscal-financiar – teme fundamentale ale situației prezente și viitoare a economiei noastre naționale cel puțin pe termen mediu. Întregul tablou se înfățișează tot mai pregnant ca un mix de cerințe, simetric cu un mix de soluții. În esență, este vorba despre capacitatea de a gestiona adecvat șocuri suprapuse și succesive de natură economico-socială în context geopolitic. Situația este și mai complicată, ca urmare a faptului că se manifestă și tendința de fragmentare a societății în comunități tot mai restrânse.

Cum bine se știe, interdependențele de ordin obiectiv dintre indicatorii macroeconomici impun și o abordare pe măsură. Ne referim la cei 20 de indicatori luați în calcul în procesul elaborării proiectelor de buget pe anul 2026. Pentru a se ajunge la anticiparea unei creșteri economice în jur de 1% s-au luat în calcul numeroase corelații care pornesc de la identificarea resurselor utilizabile. Or, în această privință, determinante sunt forța de muncă și energia.

Este concludent că, din totalitatea indicatorilor la care ne referim, 7 privesc resursele umane. Numărul mediu de salariați va fi apropiat de cel din 2025, respectiv 5,4 milioane. La fel, numărul de șomeri se va situa la aproape 500.000, iar câștigul salarial mediu real se va diminua cu 0,90%. Astfel, există șansa de a se asigura o stabilitate relativă a forței de muncă, însă dificultățile apar atunci când sunt vizate structura și gradul de calificare. Principala preocupare constă în adaptarea profilurilor profesionale într-o perioadă cât mai scurtă la noile tehnologii, în special la procesele de digitalizare și de extindere a inteligenței artificiale.

În ceea ce privește resursele energetice, nu se preconizează o creștere mai mare de un procent. În aceste condiții, se anticipează o majorare a importurilor în pofida faptului că este prevăzută punerea în funcțiune a unor noi și importante capacități. Rămâne pe agendă ca o prioritate și prețul de livrare a energiei la consumator, cu implicațiile multiple asupra stării întregii economii. Este de remarcat că aproape nimeni nu mai face trimitere la Strategia Națională adoptată în urmă cu patru ani în domeniul energeticii. Or, se știe prea bine că fără abordări strategice este cu neputință rezolvarea cerințelor la care ne-am referit. De aceea, continuă să rămână valabilă întrebarea: mai este realistă orientarea prevăzută în amintita Strategie Națională, mai ales că, la nivelul Comisiei Europene, s-au operat schimbări majore privind tranziția verde? S-a văzut că închiderea unor mine și termocentrale, ca efect al vechii politici comunitare, a diminuat considerabil capacitățile de producere a energiei în țara noastră prin implementarea măsurilor stabilite cu ani în urmă, ceea ce va agrava stările de fapt care, înainte de toate, au provocat și provoacă recursul la importuri consistente. Toate acestea în condițiile în care România are un potențial energetic de invidiat.

Prin consemnarea unor aspecte referitoare la forța de muncă și la energie nu am epuizat, firește, conexiunile la care ne-am referit când am vizat întreaga economie națională. Tema este de mare actualitate și o vom examina în mai multe articulații ale ei în ediții viitoare ale publicației noastre. Important este, însă, de reținut, chiar numai din exemplele prezentate, că mix-ul de teme evocat impune rezolvări eficiente din aceeași perspectivă principală și metodologică. În acest fel, se relevă mai limpede ca oricând necesitatea ca bugetele pe anul 2026 să reprezinte cu adevărat acel mix de soluții menite să asigure creșterea și dezvoltarea în continuare a economiei românești, cu firescul ei corolar reprezentat de evitarea degradării condițiilor de trai și îmbunătățirea calității vieții întregii populații a țării. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)