
Declarația unică aferentă anului 2021
Numărul 11, 24-30 mar. 2021 » Expertiza și auditul afacerilor
Rezumat: Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 14/2021 prevede modelul, conținutul și instrucțiunile de completare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prin intermediul căreia contribuabilii persoane fizice care realizează venituri extrasalariale își definitivează situația financiară pe anul 2020 și estimează veniturile pe anul 2021, precum și taxele aferente.
În acest an, formularul 212 vine cu o serie de noutăți. Astfel, sunt introduse două secțiuni distincte în vederea stabilirii și declarării obligațiilor fiscale datorate de contribuabili pentru indemnizațiile obținute de la stat prevăzute de OUG nr. 30/2020 și de OUG nr. 132/2020. De asemenea, în cadrul secțiunii I.4 din capitolul I s-a introdus un câmp distinct referitor la costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, în scopul aplicării dispozițiilor Legii nr. 153/2020 privind deductibilitatea costului de achiziție al acestor aparate din impozitul anual pe venit. Totodată, se elimină din cuprinsul capitolului II rubricile privind veniturile din închirierea în scop turistic și se actualizează instrucțiunile de completare a formularului.
Clasificare JEL: K34
Articolul complet este disponibil în numărul 2/2021 al CECCAR Business Review.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Sub egida UNESCO, valorile culturii româneşti se bucură în lume de o tot mai largă recunoaştere
Capodopere ale lui Picasso şi Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală şi naţională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranţă” a tradiţiei şi inovaţiei artistice
KINOdiseea de la Bucureşti, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand naţional consacrat absolut la scară mondială