Declaraţiile pe proprie răspundere şi adeverinţele de la angajator pot fi completate online pe site-ul STS

Declarațiile pe proprie răspundere și adeverințele de la angajator pot fi completate online pe site-ul STS

Telex » Știri 9 noiembrie 2020  

Formularele pentru cele două documente pot fi completate și descărcate și de pe site-ul stirioficiale.ro

Formularele pentru declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pot fi completate și descărcate și de pe site-ul stirioficiale.ro

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunţă că, în contextul noilor restricții și măsuri de siguranță sanitară impuse de autorități pentru limitarea efectelor negative înregistrate de pandemia de COVID-19, a actualizat platforma electronică formular.sts.ro, unde cetățenii pot completa online declarațiile pe propria răspundere și adeverințele de la angajator care atestă motivele deplasării în afara locuinței în intervalul orar 23.00 - 05.00. Platforma, operaționalizată pe site-ul STS, permite completarea, de pe telefon sau calculator, a câmpurilor predefinite specifice declarației pe propria răspundere, respectiv adeverinței de la angajator. După completare, formularele pot fi stocate pe dispozitive electronice și prezentate pentru control autorităților abilitate, cu condiția ca pe acestea să existe semnătura olografă a persoanei care folosește declarația, respectiv a reprezentantului legal al angajatorului și data la care a fost redactat documentul.

„Precizăm că datele personale completate de cetățeni pe platforma electronică formular.sts.ro nu sunt prelucrate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, acestea fiind stocate numai pe dispozitivele electronice ale utilizatorilor”, precizează STS, în comunicat.

Formularele pentru declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pot fi completate și descărcate și de pe site-ul stirioficiale.ro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.