Deficitul comercial a scăzut cu 15,1% în 2023

Deficitul comercial a scăzut cu 15,1% în 2023

Numărul 6, 14-20 feb. 2024  »  Breviar statistic

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în anul 2023 a fost de 28,947 miliarde de euro, mai mic cu 5,142 miliarde de euro (-15,1%) decât cel înregistrat în anul 2022, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citate de Agerpres. În luna decembrie 2023, exporturile FOB au însumat 6,144 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,573 miliarde de euro, rezultând un deficit de 3,429 miliarde de euro. Față de luna decembrie 2022, exporturile din luna decembrie 2023 au scăzut cu 8,3%, iar importurile s-au redus cu 2,2%.

În anul 2023, exporturile FOB au însumat 93,098 miliarde de euro, consemnând o creștere cu 1,3%, iar importurile CIF au însumat 122,045 miliarde de euro, fiind în scădere cu 3,2%, comparativ cu anul 2022.

Anul trecut, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (44,8% la export și 36,8% la import) și alte produse manufacturate (29,8% la export și 28,7% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 67,574 miliarde de euro la expedieri și de 89,500 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,6% din total exporturi și 73,3% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în anul 2023 a fost de 25,523 miliarde de euro la exporturi și de 32,544 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,4% din total exporturi și 26,7% din total importuri.

INS menționează că soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea. Soldul negativ al balanței comerciale se numește deficit, iar cel pozitiv se numește excedent.

Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.