Din nou consumul, „bată-l vina”
Numărul 13, 21 iunie - 4 iulie 2016 » Revista presei economice
Presa economică autohtonă continuă să prezinte date și să comenteze procese și fenomene legate de evoluția produsului intern brut în primul trimestru al anului. În dezbaterile pe această temă s-au înscris și mai multe analize din Ziarul Financiar. Astfel, în numărul din 16 iunie a.c., Roxana Rotaru și Iuliana Anghel afirmă că „România a ajuns în 2015 la 57% din media Uniunii Europene în privința PIB-ului, raportat la paritatea standard a puterii de cumpărare (TPS), față de 55% în 2014”. După toate datele existente, tendința de creștere se înregistrează și la începutul lui 2016. Principalul „motor” îl constituie consumul, așa cum de altfel am mai consemnat în edițiile anterioare ale revistei noastre. În ceea ce privește articolul evocat din ZF, reținem următoarele: economiștii sunt împărțiți în privința stimulării economiei prin consum. În opinia economiștilor neoliberali, stimularea economiei prin consum creează dezechilibre în balanțe și poate pune în pericol creșterea „pe termen lung”. Cu toate progresele înregistrate, se cere remarcat că România „rămâne la coada clasamentului consumului individual și al puterii de cumpărare în UE”.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”