Directiva UE privind Pilonul 2: Efecte asupra întreprinderilor

Directiva UE privind Pilonul 2: Efecte asupra întreprinderilor

Numărul 43, 1-7 nov. 2023  »  Direct de la sursă

Documentul informativ Directiva UE privind Pilonul 2: Efecte asupra întreprinderilor, elaborat de Accountancy Europe, tratează principalele prevederi din propunerile GloBE incluse în Pilonul 2 al OCDE. Directiva Uniunii Europene pentru implementarea acestora ar putea afecta considerabil unele întreprinderi foarte mari.

Grupurile mari din Europa trebuie să ia măsuri pentru a stabili dacă sunt incluse în domeniul de aplicare al Directivei, ce sisteme de informații trebuie implementate, care va fi impactul probabil și dacă sunt disponibile și excepții.

Numărul de întreprinderi afectate ar trebui să rămână limitat, dar Directiva este amplă și complexă. Acele întreprinderi și consilierii lor ar trebui, prin urmare, să demareze o analiză a riscurilor cât mai curând posibil.

 Directiva UE privind Pilonul 2 introduce în legislația UE măsuri suplimentare anti-BEPS, elaborate în paralel cu activitatea OCDE, referitoare la redistribuirea bazei fiscale pentru anumite entități multinaționale (MNE-uri). Directiva a fost publicată în Jurnalul Oficial la 22 decembrie și este acum în vigoare.

Documentul informativ este disponibil în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații –Organisme internaționale–Alte documente de interes.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.