Domeniile și programele studiilor de masterat în anul universitar 2016-2017

Domeniile și programele studiilor de masterat în anul universitar 2016-2017

Numărul 11, 7-13 iunie 2016  »  Dezvoltare personală

E

PUBLICITATE
tivul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, locațiile geografice de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2016-2017. Aceste reglementări, incluse într-o hotărâre de Guvern, au fost stabilite la propunerea Senatelor universităților și sunt în concordanță cu angajamentele internaționale pe care România și le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 și cu recomandările Cadrului strategic de cooperare în domeniul educației și formării profesionale ET 2020.

Cifra de școlarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învățământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii care vor fi repartizate instituțiilor de învățământ superior de stat. Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învățământul universitar de master trebuie asigurate cel puțin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învățământului universitar de licență.

Pentru următorul an universitar sunt stabilite 74 domenii de studii universitare de master cu 2.657 programe de studii în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și 39 domenii de studii universitare de master cu 335 programe de studii în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate. Au fost evaluate și acreditate 20 programe de studii de master noi, dintre care 14 în opt universități de stat și șase, în patru universități particulare acreditate.

Stabilirea domeniilor și programelor de studii universitare de masterat cuprinse în acest act normativ a avut la bază: crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licență și studiile universitare de masterat; implicarea comunității academice în prospectarea cererilor sociale și economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studențești și a programelor de studii în funcție de aceste cereri, astfel încât să crească contribuția învățământului superior la orientarea și accelerarea schimbărilor din societate; dobândirea de competențe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativității și inovării, asigurarea competenței. Stabilirea domeniilor, programelor și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2016-2017 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2016.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.