Dumitru Nancu (FNGCIMM): Primim aproximativ 200 de cereri pe zi pentru Programul „Noua Casă”

Dumitru Nancu (FNGCIMM): Primim aproximativ 200 de cereri pe zi pentru Programul „Noua Casă”

Telex » Știri 22 aprilie 2021  

Aproximativ 200 de cereri pe zi sunt transmise pentru a primi garanții în Programul „Noua Casă”, a anunțat, la un eveniment, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Dumitru Nancu, citat de Agerpres. „Programul «Noua Casă» a fost rebranduit în 2020 și l-am flexibilizat. Cu toate că anul acesta am alocat un plafon mai mic față de anii precedenți, primim aproximativ 200 de cereri pe zi. La aproape 20 de zile de când a început programul, s-a consumat 10% din plafon, un record pentru acest program. Rezultatele anului 2020 sunt de-a dreptul remarcabile în sensul că Fondul Național de Garantare a aprobat aproape 13% din numărul total de garanții pe care FNGCIMM le-a acordat în cei 18 ani. Anul trecut am avut aproape 100.000 de garanții, 44.917 între toate produsele noastre. Un alt program pe care Fondul lucrează pro bono este Ordonanța 37, cea prin care statul a facilitat prelungirea și suspendarea ratelor bancare. Fondul emite garanții pe această suspendare și au fost acordate 47.000 astfel de garanții. Cu aproximativ 75 de miliarde de lei s-au garantat 118 miliarde de lei. Profitul aferent anului 2020 este cel mai mare înregistrat de la înființare și merge direct la bugetul de stat”, a menționat Dumitru Nancu.

Plafonul de garantare a programului Noua Casă 2021 este în valoare de 1,5 miliarde de lei, iar Ministerul Finanțelor a diminuat comisionul de administrare, de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanției.

Totodată, FNGCIMM a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanțiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcție de ponderea garanțiilor acordate de către fiecare finanțator în anul precedent, potrivit comunicatului. Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanțelor, urmând ca aplicația informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Alpha Bank.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.