EBA: Băncile din UE îndeplinesc deja în mare măsură noile reglementări Basel III

EBA: Băncile din UE îndeplinesc deja în mare măsură noile reglementări Basel III

Numărul 39, 4-10 oct. 2023  »  Lumea în care trăim

Băncile din Uniunea Europeană au îndeplinit deja, în mare măsură, noile standarde globale mai stricte privind capitalul băncilor (cunoscute sub denumirea Basel III) înaintea termenului limită din 2028, a anunțat Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Deficitul combinat de capital pentru băncile din Uniunea Europeană s-a redus acum la 600 milioane de euro, arată datele EBA. Organismele globale de reglementare au petrecut aproximativ un deceniu după criza financiară să forțeze băncile să își majoreze rezervele de fonduri proprii, în ideea de a evita o repetare a crizei din 2008. Băncile europene trebuie să își majoreze nivelul capitalului pentru a ajunge din urmă băncile americane mai profitabile. Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a convenit în 2017 cerințe suplimentare de capital.

Uniunea Europeană, alături de Marea Britanie și Statele Unite, verifică acum implementarea cerințelor Basel III de către bănci.

Conform monitorizării realizate anul trecut de Autoritatea Bancară Europeană, în rândul a 157 de bănci din UE, "principala concluzie este că, pentru îndeplinirea deplină a noilor cerințe în 2028, băncile din UE ar avea nevoie de capital suplimentar Tier 1 de 600 milioane de euro".

"Per ansamblu, rezultatele monitorizării implementării cerințelor Basel III arată că cerințele minime de capital Tier 1 ale băncilor din Europa vor crește cu 9% în 2028", a apreciat EBA.

Reglementările vor fi aplicate în UE din ianuarie 2025.

Una dintre cele mai importante părți ale standardelor Basel III este limita pe care o fixează asupra capacității băncilor de a-și calcula singure riscurile asociate creditelor lor, în loc să utilizeze o abordare standardizată. Directorii băncilor au susținut că normele mai dure de capital le reduc capacitatea da a acorda credite firmelor și întregii economii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.