ECA: Sprijinul UE pentru proiectele de tip „smart city” este prea fragmentat

ECA: Sprijinul UE pentru proiectele de tip „smart city” este prea fragmentat

Numărul 43, 1-7 nov. 2023  »  Analize și sinteze

"Lighthouse" - programul pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene în valoare de 400 de milioane de euro, menit să ajute orașele europene să devină mai inteligente, nu a fost bine sincronizat cu alte inițiative ale UE, iar finanțarea publică și privată este puțină și fragmentată, susține Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport citat de Agerpres. Potrivit ECA, "Lighthouse" a sprijinit multe dintre orașele europene în eforturile lor de a economisi resurse, de a reduce poluarea și de a îmbunătăți serviciile urbane cu ajutorul tehnologiei. Proiectele finanțate au obținut, în mare parte, realizările preconizate și au dus la soluții de tip "smart city" în domenii precum calitatea aerului, eficiența energetică și electromobilitatea. Pe de altă parte însă, nu este sigur că și alte orașe vor beneficia de astfel de soluții inovatoare, deoarece programul nu a fost bine sincronizat cu alte inițiative ale UE, iar finanțarea publică și privată este puțină și fragmentată. Coordonarea trebuie deci îmbunătățită dacă se vrea ca cele 100 de orașe din UE care beneficiază în prezent de sprijin să atingă neutralitatea climatică până în 2030, apreciază ECA.

În perioada 2014 - 2020, Comisia Europeană a gestionat diverse programe de sprijinire a proiectelor de tip "smart city". Unul dintre aceste programe, numit "Lighthouse", care face parte din programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020, a sprijinit 120 de orașe din 24 de state membre, printre care Barcelona, Dresda, Rotterdam și Viena. Programul său succesor pentru perioada 2021 - 2027 este misiunea intitulată "Orașele inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei" (din cadrul programului pentru cercetare și inovare Orizont Europa), care urmărește să ajute 100 de orașe să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030, precum și să asigure faptul că toate orașele din UE le vor urma exemplul până în 2050.

"Pentru a putea ajuta mai multe orașe din UE să devină mai inteligente și mai ecologice prin intermediul tehnologiei, UE ar trebui să valorifice potențialul de replicare a rezultatelor deja obținute. Faptul că putem vedea soluții tangibile rezultate din programul "Lighthouse" este un lucru pozitiv, însă fragmentarea frânează adoptarea lor pe scară mai largă", a declarat Ildiko Gall-Pelcz, membru al Curții, responsabilă de raport.

Potrivit auditorilor, programul "Lighthouse" a fost bine conceput, a răspuns nevoilor orașelor și a oferit un cadru adecvat pentru demonstrarea unor tehnologii "apropiate de piață" din diferite domenii. În urma proiectelor finanțate, au rezultat mai multe sute de soluții "smart city" în orașele participante, majoritatea fiind legate de energie, cum ar fi eficiența energetică a clădirilor și a iluminatului și rețele inteligente. Pe baza unui eșantion de proiecte finalizate, auditorii au constatat că acestea și-au atins sau chiar au depășit în jur de două treimi din obiectivele propuse.

Programul "Lighthouse" nu finanțează însă replicarea acestor soluții și în alte orașe; or, acesta este exact mijlocul prin care misiunea urmărește să își atingă scopul privind neutralitatea climatică, și anume prin replicarea soluțiilor dezvoltate în cadrul altor inițiative de cercetare și inovare. Misiunea ar putea ajuta astfel la valorificarea optimă sau la replicarea soluțiilor obținute în urma proiectelor din programul "Lighthouse". Nu se întâmplă însă așa, pentru că cele două programe nu sunt bine coordonate între ele și, drept consecință, experiența acumulată nu este valorificată pe deplin. Auditorii solicită deci Comisiei nu numai să evalueze potențialul de replicare a soluțiilor proiectelor "Lighthouse", ci și să asigure o mai bună coordonare între cele două programe.

Lipsa de implicare a cetățenilor sau chiar rezistența și opoziția acestora pot duce la eșecul soluțiilor de tip "smart city". Auditorii subliniază că obținerea implicării cetățenilor s-a dovedit a fi esențială, dar adesea dificilă. Pentru multe proiecte, "Lighthouse" a fost foarte laborios să implice cetățenii și trei sferturi s-au confruntat fie cu o rezistență din partea cetățenilor, fie cu o lipsă de implicare a acestora în cursul implementării soluțiilor planificate. Auditorii cer Comisiei să se asigure de implicarea suficientă a cetățenilor în viitoarele proiecte demonstrative urbane.

Fondurile de la UE s-au dovedit a fi importante pentru orașe, dar orașele participante nu au o certitudine cu privire la finanțarea globală care este efectiv disponibilă din partea UE. Acest lucru este valabil în special pentru resursele pe care Comisia le va pune la dispoziția orașelor sprijinite în cadrul misiunii. Auditorii fac apel la executivul UE să evalueze capacitatea de finanțare a orașelor și să le sprijine pe cele cu deficite de finanțare prin crearea de sinergii cu surse naționale și regionale de finanțare și cu investiții private.

Orașele inteligente pot aduce beneficii cetățenilor și întreprinderilor prin reducerea amprentei lor de carbon și prin transformarea proceselor și a serviciilor tradiționale cu ajutorul tehnologiei. De exemplu, un oraș inteligent urmărește să asigure o mai mare receptivitate a serviciilor sale, să amelioreze siguranța în spațiile publice și, în același timp, să îmbunătățească transporturile, gestionarea apei și a deșeurilor, iluminatul stradal și încălzirea clădirilor.

Proiectele "Lighthouse" sunt inițiative demonstrative de anvergură pentru mediul urban, care ar trebui să integreze în mod inovator tehnologii "apropiate de piață" din diferite domenii, astfel încât să poată testa și replica soluții și modele de afaceri. Se estimează că valoarea investițiilor de care orașele au nevoie pentru a atinge neutralitatea climatică depășește cu mult finanțarea pe care UE o poate pune la dispoziție.

Conform estimărilor, 100 de orașe europene cu o populație medie de 100.000 de locuitori ar trebui să investească 96 de miliarde de euro pentru a deveni neutre din punct de vedere climatic până în 2030.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.