eJobs.ro: Aproape jumătate dintre joburile scoase în piață de la începutul anului aparțin angajatorilor mici și foarte mici

eJobs.ro: Aproape jumătate dintre joburile scoase în piață de la începutul anului aparțin angajatorilor mici și foarte mici

Numărul 22, 5-11 iun. 2024  »  Analize și sinteze

Aproape 7.500 de companii mici și foarte mici, cu cel mult 50 de angajați, au scos în piață mai mult de 50.000 de joburi de la începutul anului și până acum. Raportat la cele 120.000 de joburi postate de toți angajatorii, numărul reprezintă aproape jumătate din pozițiile deschise pentru candidați. În funcție de dimensiune, următoarele cele mai active companii au fost cele care au între 51 și 250 de angajați și abia apoi cele foarte mari, cu peste 250 de angajați, relevă datele platformei de recrutare online eJobs.ro.

„Retailul rămâne, și pe acest segment de angajatori, domeniul care are cele mai multe joburi disponibile, cu 12.000 de joburi postate în ultimele 5 luni. 9.000 de locuri de muncă au fost postate de angajatorii din servicii, 6.200 de cei din turism și 6.000 de cei din construcții. Mai mult de trei sferturi din aceste joburi aparțin angajatorilor din România, 10% angajatorilor din afara țării și aproximativ 5% sunt joburi remote”, a afirmat Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, citat într-un comunicat al companiei.

Nevoia cea mai mare de candidați vine din partea companiilor mici și mijlocii din București și Ilfov, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Timișoara și Constanța. Profilul pe care îl caută cel mai frecvent este cel al candidaților entry-level (care au între 0 și 2 ani de experiență), urmați de candidații mid-level (2-5 ani de experiență), dar și candidați care nu au deloc experiență. Seniorii (mai mult de 5 ani de experiență) și managerii reprezintă categoriile cel mai puțin vizate de angajatorii mici și foarte mici.

„Ca element de specificitate pentru acest segment de companii, vedem o disponibilitate crescută comparativ cu companiile mai mari de a angaja part time și sezonier / pe bază de proiect. Astfel, din numărul total de joburi part-time, mai mult de jumătate sunt postate de companiile care au cel mult 50 de angajați. Procentul crește și mai mult în cazul locurilor de muncă pe bază de proiect, unde 75% din total aparține companiilor mici și mijlocii. Nu vedem însă și o cultură a internship-urilor, acestea rămânând mai degrabă în zona companiilor mari, multinaționale”, a menționat Bogdan Badea.

Companiile mici sunt, în schimb, mult mai deschise în ceea ce privește publicarea salariilor în anunțurile de angajare. Dacă, la nivel general, salariile sunt menționate în 36% dintre anunțuri, în cazul companiilor mici și foarte mici acest procent depășește 50%. Companiile care dau dovadă de cel mai ridicat nivel de transparență sunt cele din retail, servicii, turism, transport / logistică și call center / BPO.

Potrivit datelor oficiale, la începutul lunii mai, numărul microîntreprinderilor active în România era de 413.466 firme.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.