Emiratele Arabe Unite și Turcia discută construirea unei căi ferate peste Strâmtoarea Bosfor
Numărul 40, 11-17 oct. 2023 » Roza vânturilor
Fondul suveran de investiții din Abu Dhabi (ADQ) și Turcia poartă discuții pentru construirea unei căi ferate peste Strâmtoarea Bosfor, în cadrul unui coridor comercial care ar urma să lege Europa de Orientul Mijlociu și Asia, au declarat pentru Bloomberg mai mulți oficiali din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres. Calea ferată ar urma să treacă peste podul Yavuz Sultan Selim, unul dintre cele mai lungi și mai largi poduri de acest fel din lume, construit printr-o investiție de 3 miliarde de dolari pentru a lega partea europeană de cea asiatică a Istanbulului.
Calea ferată face parte dintr-o serie de acorduri potențiale dintre Turcia și Emiratele Arabe Unite (stat a cărui capitală este Abu Dhabi). În luna iulie a acestui an, Emiratele Arabe Unite au promis 51 de miliarde de dolari pentru a sprijini economia Turciei care acum trece printr-o perioadă dificilă.
Într-un comunicat de presă, Guvernul EAU și-a exprimat speranța că schimburile comerciale cu Turcia se vor dubla, până la 40 de miliarde de dolari, până în 2030, și că "sectoarele cheie" pentru investiții includ energia, logistica, turismul și agricultura.
Grație locației sale strategice între Europa și Asia și controlului asupra accesului în Marea Neagră, Turcia încearcă să devină o parte crucială a unui coridor comercial ce ar urma să lege Londra și Beijingul. Sursele citate de Bloomberg susțin că Turcia speră să lege țările din Golf de rețeaua ei rutieră și feroviară.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București