Emisiile de CO2 au ajuns aproape de nivelurile-record înregistrate înainte de pandemia de COVID-19

Emisiile de CO2 au ajuns aproape de nivelurile-record înregistrate înainte de pandemia de COVID-19

Numărul 42, 10-16 nov. 2021  »  Lumea în care trăim

Criza economică provocată de pandemia de COVID-19 nu a reprezentat decât un moment de temporizare pentru încălzirea climei de pe Terra, iar emisiile globale de CO2, principalul gaz cu efect de seră, au crescut din nou în acest an, lăsând tot mai puțin timp omenirii pentru a combate schimbările climatice, au afirmat, zilele trecute, autorii unui studiu științific, relatează AFP, preluată de Agerpres. Pandemia de coronavirus a provocat o oprire a activităților în mare parte a lumii și a economiei mondiale, care este dependentă de energiile fosile, determinând astfel o scădere spectaculoasă cu 5,4% a emisiilor totale de CO2 în anul 2020.

Însă, în 2021, ele urmează să crească cu 4,9% și se vor apropia la mai puțin de un procent de recordul absolut din 2019, potrivit unui studiu realizat de Global Carbon Project, publicat în marja Conferinței ONU pentru schimbări climatice (COP26). Global Carbon Project, alcătuit din oameni de știință din întreaga lume, studiază „bugetele” de carbon globale, reprezentând cantitatea de CO2 care poate fi emisă la nivel mondial.

În pofida promisiunilor oferite de planurile „verzi” de relansare post-COVID-19, redresarea economică va fi realizată mai ales cu ajutorul energiilor fosile: emisiile provocate de arderea cărbunelui urmează să depășească nivelul lor din 2019, adică de dinainte de criza COVID-19, deși vor rămâne sub recordul lor absolut din 2014, în timp ce emisiile cauzate de arderea gazelor naturale vor atinge cel mai înalt nivel din istoria lor.

Emisiile asociate petrolului, pentru care specialiștii prognozează o creștere cu 4,4% în 2021, nu vor atinge nivelul din 2019, dar autorii studiului subliniază că sectorul transporturilor nu a atins încă nivelurile sale pre-pandemice și că, de fapt, creșterea acestor emisii riscă să se accelereze în lunile următoare.

Ca urmare, „bugetele de carbon” rămase la dispoziția omenirii pentru a nu depăși obiectivele Acordului de la Paris, ce prevăd o încălzire a climei global în raport cu era preindustrială de cel mult 2°C, sau de 1,5°C dacă va fi posibil, scad periculos de mult, în condițiile în care temperatura medie globală a crescut deja, conform estimărilor actuale, cu 1,1°C-1,2°C în raport cu era preindustrială.

În ritmul anului 2021, pentru a avea 50% șanse să limiteze creșterea temperaturii globale cu 1,5°C, omenirea va mai avea la dispoziție doar opt ani de emisii, 20 de ani pentru a limita încălzirea climei cu 1,7°C și 32 de ani pentru a limita această creștere cu 2°C.

Dacă se speră la creșterea acestor șanse până la 66%, atunci intervalul de timp se scurtează și mai mult: 8 ani pentru +1,5°C, 16 ani pentru +1,7°C și 27 de ani pentru +2°C.

Timpul presează, așa cum o demonstrează și recrudescența catastrofelor climatice din ultimii ani - inundații, secetă, incendii violente -, însoțite de cortegiul lor de victime, populații strămutate și regiuni amenințate cu foametea.

Scăderea emisiilor de CO2 asociate crizei COVID-19 „nu a fost niciodată rodul unei schimbări structurale”, a spus Corinne Le Quere, specialistă în climatologie și coautoare a studiului. „Să-ți lași temporar mașina în garaj sau să o schimbi cu o mașină electrică nu înseamnă același lucru”.

În absența acestor schimbări, „noua creștere (a emisiilor de CO2, n.r.) a fost mai puternică decât credeam”, a declarat Gen Peters, de la Centrul internațional de cercetări asupra climei, un alt autor al studiului.

În stadiul actual, „am putea să ne așteptăm să vedem că emisiile vor crește din nou”, a adăugat el, în condițiile în care, înainte de pandemia de coronavirus, oamenii de știință sperau că anul 2019 ar putea să reprezinte vârful istoric al emisiilor de CO2.

Repartiția geografică a emisiilor din 2021 ilustrează aceste temeri. China, primul emițător mondial din 2007, cu aproximativ un sfert din totalul emisiilor, va cunoaște o creștere cu 31% în 2021.

Acest procentaj ar putea fi și mai mare, întrucât China a ieșit din criza COVID-19 înaintea altor țări. Emisiile chineze au crescut cu 1,4% în 2020, în contextul în care cele din Statele Unite, al doilea emițător mondial, au scăzut cu 10,6% anul trecut, cele din Uniunea Europeană, al treilea emițător din lume, au scăzut cu 10,9%, iar cele din India, al patrulea emițător global, s-au diminuat cu 7,3%.

Previziunile pentru 2021 prevăd creșteri de 4%, 7,6%, 7,6%, respectiv 12,6% pentru acești mari emițători de CO2.

Autorii studiului au lansat un apel pentru „o acțiune imediată și o coerență globală în privința reacției mondiale la schimbările climatice”.

Există însă și o rază de speranță. Pentru deceniul 2010-2019, ei au identificat 23 de țări, care reprezintă împreună aproximativ un sfert din emisiile globale de CO2, în care emisiile au scăzut substanțial, deși economiile lor au înregistrat creșteri. De asemenea, astfel de scăderi ale emisiilor de CO2 au fost constatate și pentru jumătate dintre țările dezvoltate, care dispun de mijloace financiare și de reglementări concepute pentru a rezolva problemele de mediu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.