
Emisiune numismatică cu tema 150 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian
Numărul 7, 27 feb. - 5 mar. 2018 » Direct de la sursă
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, la 26 februarie a.c., o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm și o greutate de 31,103 grame.
Aversul monedei redă o compoziție care prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ștefan Luchian: în prim-plan, pe șevalet, Anemone, iar în plan secund Fântâna de la Brebu; inscripția în arc de cerc ROMANIA, stema României, valoarea nominală 10 LEI și anul de emisiune 2018.
Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ștefan Luchian, inscripția STEFAN LUCHIAN și anii între care a trăit pictorul, 1868-1916.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare este de 375 lei.
Potrivit BNR, monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint s-a realizat prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.
București, pol european și mondial al securității cibernetice
Farmecul de neegalat al anilor de studenție
În urmă cu 110 ani, Henri Coandă a scris istorie: primul zbor al unui avion cu reacție
Adaptarea la vremuri și capacitatea de a birui dificultățile
Târgul de Carte Gaudeamus a rămas vizibil și atractiv
Nimic nu poate înlocui călătoriile, dar soluții parțiale există
Ziua Internațională a Internetului – pledoarie pentru armonizarea „spațiului virtual” cu „spațiul vital”
Crizantema de Aur în vreme de pandemie