Eurobarometru: 4 din 5 cetățeni ai UE consideră că lupta împotriva sărăciei în țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie o prioritate pentru UE
Numărul 38-39, 2-15 oct. 2018 » Lumea în care trăim
P
Susținerea globală fermă de care a beneficiat cooperarea pentru dezvoltare este una dintre principalele constatări rezultate din sondaj. „89 % din cei intervievați susțin ajutorarea persoanelor din țările în curs de dezvoltare. Mai multe persoane consideră că ar trebui să fie majorată cooperarea financiară față de 2016. Peste trei sferturi dintre respondenții din toate statele membre ale UE consideră că UE ar trebui să își îndeplinească promisiunea cu privire la cuantumul ajutorului pe care îl acordă țărilor în curs de dezvoltare”, precizează Comisia Europeană (CE), într-un comunicat.
Cea de-a doua concluzie a Eurobarometrului o reprezintă susţinerea, cu prioritate, a egalităţii de gen. Aproape nouă din zece respondenți cred că abordarea egalității dintre femei și bărbați ar trebui să fie o prioritate pe agenda politicii de dezvoltare a UE. Mai precis, persoanele intervievate doresc să vadă că se pune accentul pe abordarea violenței împotriva femeilor și a fetelor (78 %), pe combaterea discriminării împotriva femeilor (63 %) și pe asigurarea accesului la educație pentru femei și fete (61 %).
Combaterea eficientă a migrației neregulamentare este o a treia constatare a documentului. Astfel, potrivit Eurobarometrului, 7 din 10 respondenți sunt de acord că furnizarea de ajutor financiar pentru țările în curs de dezvoltare este o modalitate eficace de combatere a migrației neregulamentare. Comparativ cu 2016, acest punct de vedere a fost susținut de persoane din 14 țări – în special în Malta, Grecia și Bulgaria.
La solicitarea de a se preciza cele mai presante provocări pentru țările în curs de dezvoltare, aspectele menționate cel mai frecvent au fost pacea și securitatea (37 %), educația (35 %) și sănătatea (33 %). Migrația se situează pe locul 10 pe lista celor mai presante provocări (10 %). Aceste cifre indică o tendință stabilă la nivel global din 2010 încoace.
Eurobarometrul mai relevă că, la nivel personal, peste jumătate dintre cetățenii europeni consideră că pot contribui la dezvoltare în calitatea lor de persoane individuale, de exemplu prin contribuții financiare în beneficiul unor organizații non-profit, prin alegeri etice atunci când fac cumpărături sau prin desfășurarea unor activități de voluntariat.
Întrebați dacă lupta împotriva sărăciei în țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie o prioritate pentru UE, respondenți din 26 de țări – și 7 din 10 europeni, în ansamblu – au răspuns afirmativ. În același timp, letonii și estonii par a fi mai sceptici în ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare. Din UE-28, doar Republica Cehă și Estonia nu consideră că politica de dezvoltare este o modalitate eficace de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare. (Al.R.)
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou
Corul Madrigal. Concerte ale valorilor muzicale la superlativ
Expozițiile, gazde primitoare pentru arte și profesii
Voluntariatul, act de voință în sprijinul culturii și artei
Când cererea și oferta se întâlnesc: manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele, pentru toate preferințele
La Muzeul Național de Artă al României, încă o deschidere spre lume: Galeria de Artă Decorativă Europeană