Eurobarometru: 68% dintre europeni (64% dintre români) consideră că ţara lor a beneficiat de pe urma apartenenţei la UE
Numărul 41, 23-29 oct. 2018 » Lumea în care trăim
Cel mai recent sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European relevă că, la nivel comunitar, există un grad de apreciere faţă de apartenenţa la Uniunea Europeană de 68%, comparativ cu 67% în aprilie 2018 (cei care cred că ţara lor a beneficiat de pe urma apartenenţei la UE), acesta fiind la un nivel record din 1983 încoace. Dintre români, 64% (71% în aprilie 2018) consideră că ţara noastră a avut de beneficiat de pe urma apartenenţei la UE.
62% dintre europeni, nivel record în ultimii 25 de ani (respectiv, 49% dintre români) văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE a ţării lor. Evoluţia acestui indicator, măsurat în 5 studii în ultimii 2 ani, este redată în tabelul de mai jos:
|
Potrivit autorilor studiului, în general, la nivel european, sprijinul faţă de UE a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, fapt ce sugerează atât îngrijorarea crescândă a europenilor în legătură cu impactul Brexit-ului, cât şi o creştere a nivelului de conștientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, ca urmare a negocierilor dificile pentru ieșirea Marii Britanii din UE. În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră. 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieşirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) declară că nu ştiu cum ar vota.
Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuţi de modul în care democraţia funcţionează în UE. 32% dintre europeni (43% în România) au o imagine pozitivă despre Parlamentul European, 21% (17% în România) au o imagine negativă, în timp ce 43% dintre europeni (36% în România) au o imagine neutră. 48% dintre europeni (63% în România) ar dori ca Parlamentul European să aibă un rol mai important.
Gradul de informare şi interesul faţă de alegerile europene din 2019 sunt în creştere. 41% dintre europeni, comparativ cu 32% în aprilie 2018 (53% dintre români, comparativ cu 43% în aprilie 2018) au identificat corect luna mai a anului viitor drept perioada în care vor avea loc alegerile, în timp ce 51% dintre europeni, comparativ cu 50% în aprilie 2018 (57% dintre români, comparativ cu 55% în aprilie 2018) se declară interesaţi de aceste alegeri.
În legătură cu temele pe care le doresc discutate în campania electorală, europenii au identificat următoarele priorităţi: imigraţie (menţionată de 50% dintre respondenţi), economie (47%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (47%), combaterea terorismului (44%) şi protecţia mediului (40%). Temele prioritare identificate de români sunt: economie (53%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (44%), promovarea drepturilor omului şi a democraţiei (38%), protecţia consumatorului şi siguranţa alimentară (36%) şi protecţia socială (35%).
Studiul a fost efectuat de către Kantar Public, prin metoda interviu faţă în faţă, pe un eşantion de 27.474 persoane la nivel european (1.007 în România).





Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice