Peste un milion de numere de telefon au fost portate între rețele, în primele nouă luni din 2025
Telex » Știri
astăzi, 9:40
Peste un milion de numere de telefon au fost transferate în cadrul rețelelor de telefonie fixă și mobilă din România, în primele nouă luni ale anului, iar de la lansarea serviciului de portabilitate, în 2008, numărul acestora a depășit 13,6 milioane, arată date publicate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), citate de Agerpres.
Conform raportului oficial, în 2025, din totalul celor 1.017.140 de numere de telefon portate, 982.073 sunt de telefonie mobilă (96%) și 35.067 de telefonie fixă.
Datele ANCOM relevă faptul că, de la lansarea serviciului de portabilitate în România, în octombrie 2008, s-au portat în total 13.644.710 numere de telefon, dintre care 12.416.119 sunt numere de telefonie mobilă și 1.228.591 de telefonie fixă.
„O creștere exponențială a avut loc în anul 2014, numerele portate între operatori crescând semnificativ și depășind 500.000 de numere, iar începând cu 2021, în fiecare an s-au portat peste 1.000.000 de numere”, precizează sursa citată.
Portabilitatea numerelor de telefon este un serviciu reglementat de ANCOM și pus la dispoziția utilizatorilor de către furnizorii de servicii de comunicații electronice care utilizează numere din Planul național de numerotație.
Serviciul de portabilitate extinde libertatea de alegere a utilizatorilor finali și le dă acestora posibilitatea de a se bucura de beneficiile unei piețe concurențiale de telefonie.
Gestionarea proceselor administrative asociate portabilității numerelor se realizează prin intermediul unui sistem IT, administrat de ANCOM, care monitorizează permanent funcționarea acestui sistem și acordă în același timp suport operatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a proceselor de portare.
Prin accesarea www.portabilitate.ro, site pus la dispoziție de Autoritate, utilizatorii pot obține toate informațiile despre portabilitate și despre pașii pe care trebuie să-i urmeze în cazul în care decid să schimbe operatorul de telefonie. De asemenea, pagina include un motor de căutare prin intermediul căruia se poate afla dacă un număr este portat sau nu și rețeaua în care este portat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte