Eurostat: Costurile cu locuința au reprezentat un sfert din cheltuielile gospodăriilor din UE, în 2021

Eurostat: Costurile cu locuința au reprezentat un sfert din cheltuielile gospodăriilor din UE, în 2021

Numărul 1, 11-17 ian. 2023  »  Roza vânturilor

Locuința, apa, electricitatea, gazele naturale și alți combustibili au reprezentat un sfert (25%) din cheltuielile gospodăriilor din UE, în 2021, un declin de 0,5 puncte procentuale (pp) față de 2020, în timp ce alimentele și băuturile nealcoolice au însemnat 14,3%, o scădere tot de 0,5 pp comparativ cu anul anterior, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Pe locul trei se află transporturile, care au reprezentat 12,1% din totalul cheltuielilor în 2021, un avans de 0,5 pp față de 2020. Creșterea este legată de retragerea măsurilor impuse în timpul pandemiei, care au afectat mobilitatea în blocul comunitar.

Aceeași tendință a fost observată și la categoriile "Recreație și cultură", "Restaurante și hoteluri", "Sănătate", "Îmbrăcăminte și încălțăminte", ponderea cheltuielilor lor totale a urcat la 8%, 6,6%, 4,7% și 4,2% în 2021 (față de 7,8%, 6%, 4,6% și 4,1% în 2020).

Ponderea costurilor la mobilier și echipamente de uz casnic, precum și la educație a fost stabilă, reprezentând 6% și, respectiv, 0,9% din totalul cheltuielilor, similară cu nivelul din 2020.

Ponderea cheltuielilor totale la băuturi alcoolice, tutun și narcotice și diverse bunuri și servicii a înregistrat un declin de 0,2 puncte procentuale (pp) la ambele categorii, în timp ce scăderea pe segmentul comunicații a fost de 0,1 pp.

Situația este diferită în România. În 2021, alimentele și băuturile nealcoolice au reprezentat 25,2% din totalul cheltuielilor în 2021, iar locuința, apa, electricitatea, gazele naturale și alți combustibili - 18,1% - din cheltuielile totale. Urmează transporturile, care au reprezentat 12,2% din totalul cheltuielilor în 2021, mobilier și echipamente de uz casnic - 7,2% din total, îmbrăcăminte și încălțăminte și recreație și cultură - ambele cu 6,7% din total, băuturi alcoolice și tutun - 5,5% din total, sănătate - 5,2% din total, restaurante și hoteluri - 4,5% din total, diverse bunuri și servicii - 4,2% din total, comunicații - 3,3% din total și educație - 1,1% din total.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.